(video) Renault Kangoo Z.E. Electric Van va putea fi cumpărat şi în Moldova

Distribuie:
  • 1
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

(update) Iată şi lista de preţuri!

Dacă nu apare imediat documentul, actualizează pagina!


În luna ianuarie a acestui an, subdiviziunea Renault Pro+ a prezentat modelul actualizat Renaut Kangoo Z.E. – un vehicul comercial uşor care va fi disponibil în curând pentru vânzare şi în Republica Moldova.

Constructorul francez oferă acum mai multe detalii despre acest electromobil, care are şi o versiune dedicată transportului de pasageri.

Vezi şi: EXCLUSIV: Renault – primul distribuitor auto care va importa oficial mașini electrice în Moldova

Noul Kangoo Z.E., aşa cum îl numeşte Renault, are o baterie cu o capacitate mai mare de stocare a energiei, fapt care a dus la mărirea numărului de kilometri pe care îi poate parcurge cu ajutorul energiei electrice. Dacă anterior autonomia maximă era de 170 de km, acum cifra a crescut până la 270 de km.

Mai exact, Renault spune că autonomia maximă depinde foarte mult de condiţiile de drum, temperatură, stilul de condus, dar şi de greutatea lucrurilor transportate. În condiţii reale, cifrele variază între 120 şi 200 km cu un singur plin de energie, comparativ cu 80-125 de km cât putea face modelul anterior.

Bateria noului Kangoo Z.E. are o capacitate de 33 kWh şi este făcută în colaborare cu LG Chem.

Renault Kangoo Z.E. este disponibil într-o gamă variată de versiuni, cu acelaşi număr de tipuri de caroserii sau lungimi (4.28 sau 4.66 metri lungime, două sau cinci locuri, patru nivele de echipare, versiune cu o singură cabină). Volumul de mărfuri pe care îl poate transporta o astfel de maşină variază între 3 şi 4.6 metri cubi sau până la 650 de kilograme.

Bateria este conectată la un propulsor electric care produce în total 60 de CP şi un cuplu maxim de 225 Nm. Cutia de viteze are doar treptele Drive şi Reverse. Viteza maximă este egală cu 130 de km/h.

Renault Kangoo Z.E. este şi prima maşină din segment care dispune de o pompă de căldură în sistemul de climatizare care are menirea de a menţine autonomia maximă chiar şi în frig, atunci când încălzirea pasagerilor din habitaclu este vitală şi pentru acest lucru, de regulă, este irosită mai multă energie.

Standard maşina vine cu un încărcător care are un amperaj de 32 A şi o tensiune de 230 V, însă dacă este conectată la un Wall Box special, timpul de încărcare completă se reduce la şase ore. Mai mult, o oră de reîncărcare va asigura o autonomie de până la 35 de kilometri, lucru care se poate face în pauza de masă a muncitorilor de exemplu.

Opţional, maşina poate fi ehipată cu un sistem multimedia R-Link, care are funcţie de detectare a celor mai apropiate staţii de reîncărcare. În Uniunea Europeană sunt peste 80.000 astfel de staţii publice. Sistemul multimedia mai suportă hărţi pentru navigaţie şi interfaţa Android Auto.

Renault Kangoo Z.E. are şi o variantă cu ampatament alungit numită Maxi. Aceasta poate încărca un volum de mărfuri de până la 6 metri cubi.

Modelul Kangoo Z.E. este produs la uzina Renault din Maubeuge, Franţa.


Distribuie:
  • 1
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...