(video) Renault Sport F1 Team va încerca să cucerească noi poziţii cu R.S.18 şi ai săi peste 950 de CP

Distribuie:
  • 3
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Echipa Renault Sport Formula One a prezentat noul său monopost pe care îl va folosi în noul sezon competiţional al Formula 1. Maşina se numeşte R.S.18 şi nu a fost dezvăluită ca şi anii trecuţi în cadrul unui eveniment „off-line”, ci de această dată mai simplu, online şi printr-un comunicat de presă.

Renault R.S.18 este al treilea șasiu al Renault Sport Formula One Team de la momentul restructurării sale şi a achiziţiei Lotus F1 Team în 2016. Mașina este o evoluție și o perfecționare a conceptelor dezvoltate în timpul sezonului din 2017. Monopostul a beneficiat de o suspensie îmbunătățită pentru o abordare mai precisă a virajelor și o forță de apăsare aerodinamică mai bună.

În mod remarcabil, modelul R.S.18 prezintă, de asemenea, noul sistem de protecție obligatorie pentru cabina pilotului, numit Halo, și un propulsor reprofilat să respecte reglementările tehnice impuse în noul sezon, care sunt identice pentru toţi concurenţii. Livreaua sau schema de culori pentru caroserie a rămas practic aceeaşi, nuanţa galbenă devenind doar mai deschisă.

Motorul turbo V6 Renault R.E.18 de 1.6 litri va pune în mişcare monopostul R.S. 18. Unitatea de propulsie a trecut printr-un program de teste extreme pe standul dyno din Viry-Châtillon, pentru a maximiza performanța și a îmbunătăți fiabilitatea celor doar trei motoare cu ardere internă şi a celor două sisteme MGU-K (KERS) pe care le pot folosi per sezon pe un monopost.

Noul V6 R.E.18 cântăreşte doar 145 de kilograme şi poate produce în total peste 950 de CP. Consumă 105 kg de combustibil pe oră şi se poate roti până la 15.000 de rpm.

Echipa Renault Sport Formula One va continua să se bazeze pe un program bine stabilit, care în perspectivă prevede urcarea sa în top trei cele mai puternice echipe, fără a fi limitată în resurse şi puteri. În acest sezon vor concura de partea Renault piloţii Nico Hülkenberg şi Carlos Sainz.

În rezervă va fi Jack Aitken, un tânăr de 22 de ani de origine britanico-coreeană, unul dintre membrii fondatori ai Academiei de Sport Renault și cel care va combina rolul său în F1 cu cel din campionatul FIA de Formula 2.

În anul 2017 echipa a ocupat locul 6 în clasamentul pentru Cupa Constructorilor, sărind de pe 9 în 2016.

GALERIE FOTO:


Distribuie:
  • 3
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate