(video) Şapte generaţii Porsche 911 – partea a VII-a. Caroseria 991: cea prin care s-a depăşit un milion de maşini produse

Distribuie:
  • 11
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

La data de 27 noiembrie 2018, a opta generație a modelului Porsche 911 își va sărbători premiera mondială în Los Angeles. Se va întâmpla asta după 55 de ani de la debutul modelului original 911.

Va fi un eveniment foarte special şi este un motiv suficient pentru a arunca o privire înapoi la cele șapte generații anterioare. Vom publica şapte articole dedicate (iată primulal doileaal treileaal patruleaal cincilea şi al şaselea) şi iată că am ajuns la final, unde vă vom povesti prin ce s-a remarcat a şaptea generaţie – Type 991.

Începând cu anul 2011, Type 991 a reprezentat modelul 911 cel mai avansat din punct de vedere tehnic până în prezent. Maşina în caroserie 991 arăta mai puternic decât oricare alt 911 predecesor, un efect care a fost intensificat de ecartamentele mărite și un ampatament extins cu zece centimetri.

De asemenea, a introdus aerodinamica adaptivă: modelul 911 a fost primul automobil sport de serie, marca Porsche, care a adoptat această tehnologie de la ediţia limitată a supercarului hibrid 918 Spyder.

Interiorul nou proiectat al modelului 991 s-a bazat pe arhitectura modelului Carrera GT. A combinat elementele clasice ale maşinilor 911 cum ar fi cele cinci ceasuri de bord rotunde, unul dintre care s-a transformat între timp într-un afișaj multifuncțional de înaltă definiție, cu un design modern și o ergonomie îmbunătățită.

În același timp, a fost introdus noul sistem Porsche Communication Management (PCM) cu o conectivitate îmbunătățită, monitor multitouch și cu posibilitatea de a afla informații în timp real despre trafic.

Simbolul mărcii era mai atletic și mai puternic decât oricând. Corpul ușor, realizat din aluminiu şi oţel, a fost din nou mai rigid și a contribuit la reducerea greutății cu 45 de kilograme.

Motorul cu șase cilindri de bază avea un volum de 3.4 litri, dar dezvolta încă 350 CP. Modelele S au produs 400 CP dintr-un agregat de 3.8 litri, iar cele de pe GTS livrau chiar 430 CP, având acelaşi volum.

Ca urmare a introducerii modelului facelift în 2015, şi maşinile 911 Carrera au început să se bazeze pe puterea furnizată de două turbo compresoare. În combinație cu un motor cu volum redus la 3.0 litri, puterea produsă de modelul standard, S și GTS, a fost acum de 370, 420 și respectiv 450 CP.

Ultimul putea să accelereze de pe loc şi până la 100 de km/h în 3.6 secunde. Consumul de combustibil și emisiile de gaze de eșapament au fost de asemenea mai reduse.

Vezi şi: (video) Test Drive: Porsche 911 Carrera S facelift

Puterea disponibilă a atins, de asemenea, noi dimensiuni cu variantele Turbo și GT, cu nu mai puțin de 700 CP în modelul 911 GT2 RS, apropo existând şi în ţara noastră într-un exemplar! Cu o viteză maximă ce poate depăşi 340 km/h, aceasta a fost cea mai rapidă maşină de serie din istoria modelului 911.

Modelul 911 GT3 RS, cu 520 CP proveniţi de la motorul său de 4.0 litri cu aspirație naturală, era dotat cu mai multă tehnologie din motorsport decât Porsche a oferit-o vreodată pe un vehicul omologat să circule pe drumurile publice.

Vezi şi: (video) O nouă performanţă pe Nurburgring. Porsche 911 GT3 RS facelift este mai rapid decât supercarul 918 Spyder

Un punct culminant al gamei de modele a fost modelul 911 Targa, care a încorporat ideea clasică a acestui concept cu o bară largă în loc de montanţi B și a combinat acest lucru cu un design de acoperiș inteligent.

Vezi şi: (video) Porsche Exclusive prezintă modelul Porsche 911 Targa 4 GTS Exclusive Manufaktur Edition

Au existat şi trei modele speciale care s-au remarcat prin greutatea redusă, comparativ cu cea a unui coupe obişnuit, precum 911 Carrera T sau 911 R care a fost produs într-un număr limitat de 991 de vehicule şi are o greutate de numai 1.370 kilograme.

Ediţia specială 911 50th Anniversary Edition a fost, de asemenea, extrem de râvnită, cu exact 1.963 de exemplare fiind construite. Un loc important în istoria companiei este ocupat de mașina sportivă, vopsită în culoarea Irish Green şi cu numeroase caracteristici exclusive, care a părăsit linia de producție din Zuffenhausen la 11 mai 2017: acesta a fost exemplarul 911 cu numărul 1.000.000! Bijuteria cu 450 de CP a rămas în proprietatea Porsche AG.

Vezi şi: (foto) Al 999.999-lea Porsche 911 a ajuns pe mâinile unui norocos din Canada

Vezi şi: (video) 11 oameni au avut ocazia unică de a conduce maşina Porsche care nu se va vinde niciodată

Generația 991 a modelului 911 a fost un bestseller absolut pentru Porsche. Au fost construite 217.930 de unități în perioada cuprinsă între 2011 și 31 octombrie 2018, şi procesul încă continuă până la startul producţiei noii generaţii, care va fi prezentat în noaptea zilei de 28 noiembrie 2018.

În total, din anul 1963 şi până la sfârşitul lunii octombrie a acestui an, Porsche a produs 1.049.330 de maşini de model 911. Va urma…

Infografic despre a şaptea generaţie Porsche 911:


Distribuie:
  • 11
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate