(video) SEMA 2018: Mopar a prezentat un motor cu 1014 CP, împreună cu o maşină care îl poartă

Distribuie:
  • 38
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Subdiviziunea de tuning şi producătorul de piese a concernului FCA, compania Mopar, a prezentat la show-ul de tuning SEMA un propulsor şi o maşină conceptuală pe care îl poartă, prin care arată astfel posibilităţile de customizare a automobilelor clasice.

Botezat „Hellephant” 426 Supercharged Mopar Crate HEMI, motorul este primul de tip „la cutie” a Mopar, care produce peste 1.000 de CP şi care este oferit de un producător de echipamente originale (OEM).

Unitatea de propulsie este făcută pe baza unui motor 6.2 V8 Hellcat, având un bloc complet din aluminiu preluat, de la maşina de curse Dodge Challenger Drag Pak şi un supercharger acționat mecanic de către arbore. Prin creșterea diametrului cilindrilor și a cursei pistoanelor, volumul său de lucru a crescut până la 7.0 litri.

Agregatul a mai primit pistoane forjate, un arbore cu un profil mai înalt al camelor, un nou compresor şi un mecanism de distribuţie a gazelor preluat de la motorul V8, găsit pe Dodge Challenger SRT Demon. Noul „Hellephant” mai este oferit cu o pompă de apă, un volant, o baie de ulei, injectoare de combustibil şi un compresor cu un corp pentru clapeta de acceleraţie.

Pe lângă motorul „la cutie”, a mai fost pregătit un „Hellephant” 426 Supercharged Mopar Crate HEMI Engine Kit. Setul de componente adiţionale include un modul de comandă a sistemului de propulsie (PCM), un centru de distribuție a energiei, cabluri şi curele, o pedală de accelerație, senzori de oxigen, senzori de temperatură a aerului de încărcare, etc. PCM-ul este deblocat și modificat pentru ca motorul să producă în total 1.014 cai putere şi un cuplu maxim de 1.288 Nm.

Motorul şi kitul adiţional sunt făcute pentru o instalare plug-and-play relativ simplă pentru instalatorii cu experiență, vor fi disponibile la comandă în primul trimestru al anului 2019 şi vor putea fi montate doar pe maşini stradale şi de teren (modele nespecificate deocamdată) produse până în 1976! Pentru suport se va mai oferi un Front End Accessory Drive (FEAD) Kit, care include un alternator, o pompă pentru servodirecţie, centuri, scripeți și multe alte accesorii, evident şi instrucţiuni, toate pentru a ajuta la o instalare rapidă şi uşoară.

Prima maşină care poartă acest „Hellephant” este un restomod (restaurat-modificat) Dodge Charger, anul producţiei 1968, care a fost redenumit în Dodge „Super Charger” Concept. Fiind una dintre cele mai iconice maşini construite de FCA US, producătorii şi-au reimaginat-o cu elemente moderne preluate de la actualele Dodge Charger SRT şi Dodge Challenger SRT.

Dodge „Super Charger” Concept a fost adaptat pentru a acomodarea cu noul motor, care este cuplat la o cutie de viteze manuală T-6060 cu şase trepte.

Muscle car-ul are o caroserie vopsită în culoarea metalizată clasică De Grigio Grey Metallic şi o capotă modelată în stilul celei instalate pe Dodge Challenger SRT Demon. Aceasta are o construcţie din fibră de sticlă pe exterior şi din oţel pe interior. Farurile sunt ascunse după o grilă care se întinde pe toată lăţimea maşinii, ca şi pe Charger-ul R/T de acum 50 de ani. Oglinzile retrovizoare au fost preluate de la Plymouth Duster anul producţiei 1971.

Dodge „Super Charger” Concept are un „wide body” datorită extensiilor de pe aripi care sunt făcute din fibră de sticlă şi sunt vopsite în culoarea caroseriei. Roţile faţă au fost mutate cu 50.8 mm mai în faţă, mărind astfel ampatamentul până la 3.022 mm. Însăşi roţile au jante din aluminiu de model Devil şi acestea măsoară câte 20 şi 21 de inci. Mecanismele de frânare sunt Brembo cu câte şase pistoane în etriere. Caroseria este coborâtă cu 63.5 mm în partea frontală şi cu 88.9 mm în partea posterioară.

Barele de protecţie sunt la fel realizate din fibră de sticlă, însă cele mai originale părţi ale maşinii sunt stopurile. Prin acestea ies câte două terminaţii duble de 5 inci în diagonală, preluate de la Alfa Romeo Stelvio, care sunt combinate într-un mod inedit cu nişte LED-uri roşii.

În habitaclu se găseşte doar esenţialul: doar câteva butoane printre care unul de pornire a motorului, un levier al cutiei de viteze, un panou de bord cu ceasuri analogice, un volan şi scaune sport preluate de la Dodge Viper şi retapiţate cu Alcantara şi piele, centuri de siguranţă în şase puncte şi o cuşcă de protecţie în spatele scaunelor. Atât, fără nici un fel de sistem multimedia, fără nici un fel de sistem de climatizare şi fără nici o altă comandă electronică inclusiv pentru geamuri.

Vezi şi: (video) SEMA 2016: Dodge a făcut dintr-un Challenger clasic un muscle-car al secolului XXI

GALERIE FOTO (surse: FCA, autoblog.com)


Distribuie:
  • 38
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate