(video) Skoda explică în detalii avantajele panoului de bord digital pe care l-a introdus în premieră pe Karoq

Distribuie:
  • 11
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Constructorul ceh de automobile a prezentat în detalii panoul de bord digital pe care l-a introdus în noul său SUV compact Karoq. Amintim că o asemenea tehnologie/dotare apare în premieră pe un produs de serie marca Skoda.

Pentru acest panou de bord digital sunt disponibile aşa-zise patru teme standarde: Clasic, Digital, Informativ, Minimalist. Standard acestea afişează setări şi informaţii de bază, însă pot fi personalizate.

Un viitor proprietar al noului Skoda Karoq va putea alege în mod individual ce notificări să primească pe ecran, dimensiunea şi poziţia unde acestea pot să apară. De exemplu, poate fi setată apariţia mesajelor sistemelor de asistenţă Lane Assist sau Front Assist, notificări de la sistemul audio, telefon, informaţii de pe diferiţi senzori care urmăresc activitatea a diverse piese sau a motorului, etc.

Aceste teme se deosebesc iniţial una de alta şi sunt adaptate pentru diverse cerinţe ale şoferilor. Cel clasic va afişa pe marginile panoului de bord două ceasuri, ale vitezometrului şi turometrului, iar informaţia suplimentară va apărea între acestea.

Formatul digital permite afişarea informaţiei pe toată suprafaţa ecranului, fie de pe sistemul de navigaţie, fie de pe cel multimedia. În acest caz turaţiile motorului şi viteza de rulare va fi indicată sub formă de cifră în partea inferioară a ecranului.

Tema informaţională este dedicată pentru o afişare mai comodă şi maximă a tuturor informaţiilor. Concomitent poate fi văzută o hartă a sistemului de navigaţie, viteza de rulare, treapta aleasă, informaţii despre recunoaşterea indicatoarelor rutiere, timpul total aflat la volan şi multe altele.

Modul minim va afişa pe ecran doar cele mai importante informaţii.

Noul panou de bord sau panou de instrumente digital oferit de Skoda este un asistent foarte util şi mult mai interesant comparativ cu nişte ceasuri analogice.

Skoda a anunţat că noul Karoq este deja disponibil pentru comandă în Europa în două nivele de echipare şi cu inci variante de motoare. Prima premieră publică a modelului va avea loc la Salonul Auto de la Frankfurt din această toamnă.


Distribuie:
  • 11
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...