(video) Spot social de la INP: Tu alegi cum ajungi acasă

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Inspectoratul Național de Patrulare a lansat un spot de educare, numit „Tu alegi cum ajungi acasă”.

Scopul acestui videoclip creat de autorităţile care asigură ordinea publică are menirea să facă mai responsabili șoferii și să reducă numărul accidentelor rutiere cauzate de consumul de alcool, mai ales că ne aflăm în perioada sărbătorilor de iarnă şi în curând vom sărbători Revelionul.

Spotul a fost creat în colaborare cu o campanie socială lansată în ţările scandinave, care se axează nemijlocit pe șofatul în stare de ebrietate şi la care s-a alăturat și Poliția Moldovei.

Mesajul principal al acestei campanii este: „Ai băut? Alege cum vrei să ajungi acasă!”,

„Prin intermediul acestui spot, dorim să îi determinăm pe oameni să se gândească și să aleagă transportul cu care doresc să plece acasă după ce au consumat băuturi alcoolice, având următoarele variante: poliţia, salvarea, serviciile funerale sau taxi-ul”.

Pentru evitarea unor situaţii neplăcute, Inspectoratul Național de Patrulare recomandă celor aflaţi la volan să adapteze viteza la condiţiile meteo-rutiere, să nu urce la volan dacă au consumat alcool şi să sporească atenţia atunci când circulă în coloană sau vizibilitatea este redusă.


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.