(video) Start producţie pentru noua Toyota Corolla Sedan. Când ajunge modelul şi în Republica Moldova

Noua generaţie Toyota Corolla, a 12-a la număr, a început să cucerească piața mondială încă din vara anului 2018. Producţia de hatchback-uri a demarat pe atunci în Japonia şi SUA, de unde loturi sunt expediate în ţări asiatice, Australia sau Canada. Acum însă a venit timpul ca să apară şi pe alte pieţe importante.

La 14 ianuarie 2019 uzina mărcii din Derbyshire, Marea Britanie, a început să producă hatchback-uri şi break-uri pentru ţările din Europa occidentală. De menţionat că modelul Touring Sports nu se mai face în altă parte pentru că în afară de Europa nu va fi disponibil în alte zone de pe glob.

Mașinile engleze sunt echipate cu trei unități de propulsie şi una cu motorină nu există. Clienţii vor putea alege între un benzinar turbo de 1.2 litri (115 CP), o unitate hibridă cu benzinar natural aspirat de 1.8 litri (122 CP) şi la fel o unitate de propulsie hibridă cu un motor de 2.0 litri (180 CP). Startul vânzărilor în Europa este planificat pentru sfârşitul lunii februarie.

Între timp, chiar acum câteva ore, marţi, în ziua de 29 ianuarie 2019, a avut loc o ceremonie solemnă de lansare a producției noii Corolla Sedan la uzina mărcii din Turcia. Anume aici sunt făcute sedanurile pentru piețele din Europa și CSI, inclusiv Republica Moldova.

Mașinile sunt vor fi asamblate pe aceeași linie cu modelul Toyota C-HR, iar în acest sens, pentru modernizarea facilităţii, Toyota a investit încă 230.000.000 de euro.

https://www.youtube.com/watch?v=niIugOtcbks

Sedanul turcesc diferă de modelul hatchback şi break printr-un alt design al părţii frontale (așa-numita variantă Prestige în loc de cea Sporty a maşinilor cu cinci uşi).

Se anunţă că în gama de motorizări a sedanului nu va exista vreun agregat turbo, în locul său fiind folosită o unitate natural aspirată de 1.6 litri (132 CP) care poate fi cuplată la o cutie manuală în şase trepte sau la un variator.

De asemenea, în arsenalul Toyota Corolla Sedan va exista acea unitate de propulsie hibridă cu 122 de CP, care o au modelele hatchback şi break. Anume cu această motorizare Toyota intenţionează să promoveze mai mult sedanul în UE. Potrivit planurilor, jumătate din producţia realizată de uzina din Turcia va fi anume de astfel de modele.

https://www.youtube.com/watch?v=HCthO-fqotY

Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, modelul în caroserie sedan va ajunge în Republica Moldova în primăvara care vine. Situaţia privind motorizările disponibile pentru piaţa noastră este deocamdată neclară.

Vezi şi: (video) Noul Toyota RAV4 Hybrid în toate detaliile! Maşina ajunge în curând şi în Republica Moldova

Vezi şi: (video) Premieră europeană: Toyota Prius 2019 cu sistem inteligent de tracțiune integrală AWD-i

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/