(video) Vezi în 90 de secunde toate maşinile câştigătoare la Le Mans din 1923 şi până în prezent

Distribuie:
  • 29
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Toate automobilele câştigătoare ale cursei de 24 de ore de la Le Mans, de când se desfășoară aceasta şi până în prezent, au fost adunate într-un filmuleţ interactiv.

Cu această ocazie nu aflăm doar denumirea şi unele caracteristici ale acestora, ci şi avem oportunitatea de a vedea cum au evoluat între timp maşinile de curse, inclusiv formele lor aerodinamice.

Vezi şi: (video) Evoluţia jocurilor video cu maşini de curse din 1983 şi până în prezent

Prima competiţie a avut loc în anul 1923, acolo unde a câştigat echipa franceză Chenard & Walcker SA cu maşina lor, numită Chenard & Walcker Sport 3-Litre şi dotată cu un motor cu patru cilindri. Până în anul 1952 cursa a fost câştigată de maşini fără acoperiş, însă situaţia s-a schimbat când a apărut pe circuit coupeul legendar Mercedes-Benz 300SL.

Echipele cu cea mai mare experienţă aici au fost cele ale companiilor Porsche şi Audi, fiecare având 19 şi 13 victorii respectiv. Una dintre puţinele echipe care nu este originară din Europa, Toyota, a reuşit abia în acest an să câştige pentru prima dată.

De menţionat că între anii 1939 şi 1949 a fost făcută o pauză din cauza celui de-al Doilea Război Mondial.

Amintim că actualul sezon va fi primul în care cursa de 24 de ore de la Le Mans se va desfăşura de două ori într-un an! Prima a fost câştigată de echipa Toyota.

FOTO: budgetdirect.com.au

Vezi şi: Vezi într-o animaţie evoluţia monoposturilor McLaren din 1966 şi până în prezent

Sursă: budgetdirect.com.au


Distribuie:
  • 29
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Articole relaționate