VW arată noul sistem multimedia care va fi disponibil pe viitoarele modele (foto)

Compania Volkswagen a arătat, pe seama viitorului model e-Golf Touch, câteva inovaţii ale noului complex multimedia care va fi implementat în automobilele din gamă. O prezentare specială a avut loc în oraşul Las-Vegas.

golf1

Elementul principal al complexului este un ecran tactil care măsoară 9.2 inci şi are o rezoluţie HD (1280×640). Acesta este împărţit în trei zone: una esenţială şi două mai mici (ajutătoare) suprapuse una peste alta în partea dreaptă. Pe toată această suprafaţă tactilă pot fi afişate hărţile pentru navigare, butoanele de control al sistemului audio sau contactele din agenda telefonică.

Complexul suportă un control prin gesturi sau comenzi vocale. Acestea din urmă au fost implementate pentru a minimiza timpul pierdut pentru căutarea comenzilor şi pentru ca şoferului să-i fie comod, fără să-şi distragă atenţia.

golf2

Evident că noua opţiune va avea suportul celor mai noi servicii: MirrorLink, Android Auto şi Apple CarPlay. Mai mult, în Golf-ul electric va fi posibilă încărcarea smartphone-urilor atât prin cablu, cât şi prin inducţie electromagnetică.

Se aşteaptă ca debutul lui e-Golf Touch împreună cu noul complex media să aibă loc până la sfârşitul acestui an.

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/