Şeful Bugatti confirmă dezvoltarea unui model care „poate părăsi marile circuite pentru a merge în off-road”

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

(update 17.09.2019) Dezvoltarea primului vehicul utilitar Bugatti (să spunem deocamdată aşa) din istoria sa, a fost confirmată chiar de actualul şef al companiei franceze. Conducerea a vorbit despre posibilitățile de extindere a gamei de modele, permițând apariția unuia mai „accesibil şi utilitar”.

Dar pentru a-l dezvolta, compania va trebui să atragă finanțare suplimentară, iar una dintre sursele de investiții poate fi scoaterea de acţiuni în vânzare publică la bursa de valori.

Într-o conversație purtată cu colegii de la Automotive News Europe, Stephan Winkelmann a dezvăluit planurile de a extinde gama de modele, spunând că brandul poate avea exact opusul lui Chiron – o mașină utilitară pentru fiecare zi. Modelul va fi cu patru locuri și adaptat pentru a putea merge şi prin off-road (uşor doar?).

Ceva similar va avea de oferit şi Ferrari, însă costul noului Bugatti ar putea fi mult mai mare, de aproximativ un milion de dolari/euro. De propulsie va răspunde fie nişte motoare electrice doar, fie cel mai probabil o unitate hibridă.

În ceea ce privește hipercarurile tradiționale pentru companie, pentru moment, acestea vor fi echipate doar cu motoare cu ardere internă. Bugatti nu are nevoie de a se încadra în normele de poluare stricte care sunt impuse de UE, de exemplu, asta pentru că nivelul mediu de emisii este calculat în baza cifrelor pe care le arată toate automobilele create sub aripa VW Group. Winkelmann consideră că o versiune pe baterii pentru Chiron „nu va funcționa” și că motoarele cu ardere internă încă mai au o viață lungă înainte.


(06.08.2019) Ar fi început dezvoltarea celui mai performant SUV de serie din lume! Bugatti va colabora cu Rimac

Dacă Lamborghini are un succes cu Urus, de ce şi noi să nu ne facem un SUV care să ne crească vânzările şi venitul? Astfel s-ar gândi cei de la Bugatti, producător de maşini super sport care la fel face parte din grupul german VW.

O nouă porţie de zvonuri despre al doilea model Bugatti ne spun că francezii totuşi se orientează spre lansarea unui super SUV și îi va ajuta să realizeze acest lucru experţii companiei lui Mate Rimac. Astfel, se exclude imediat ideea că noul model ar putea împărţi platforma cu motoare cu ardere internă pe care o foloseşte Urus şi alte SUV-uri identice la acest capitol.

Se preconizează că primul SUV Bugatti va fi un electromobil capabil să genereze 1.900 de CP!

Render, doar o viziune dintr-o multitudine despre cum ar putea arăta o astlfe de maşină

Colegii de la Automobile Magazine sunt încrezuți că viitorul SUV Bugatti va fi dezvoltat în colaborare cu firma germană de inginerie EDAG, iar asamblarea va fi automatizată cu ajutorul uzinei Magna Steyr.

În acelaşi timp, cu ajutorul celor de la Porsche care dețin 10 la sută din acţiunile Rimac, compania din Molsheim speră că va avea acces la unitatea de propulsie menţionată.

Cel mai probabil este vorba despre o instalație similară cu cea utilizată pe Rimac C_Two și Pininfarina Battista: patru motoare electrice cu o capacitate totală de aproximativ 1.900 cai putere și 2.300 Nm de cuplu, precum și o baterie de cel puţin 120 kWh. În context, nu este exclus ca Bugatti să-şi facă propriile optimizări şi să o doteze cu setări unice.

Jurnaliştii din occident mai scriu că noul SUV Bugatti va fi o maşină cu cel mai probabil trei uşi, va fi produs anual în circa 600 de exemplare şi va avea un preţ cuprins între 850.000 şi 1.000.000 de dolari.

În mod alternativ, atât Bugatti, cât şi Lamborghini, dar şi Porsche, ar putea împărţi aceeaşi platformă electrică pentru a crea un EV care va fi succesorul lui Chiron, un potenţial urmaş al lui Aventador şi al faimosului 918 Spyder.

Anterior a apărut informaţia că al doilea model din gama Bugatti nu va fi un SUV, ci un supercar electric, cel mai probabil un sedan. Noutatea ar putea fi o alternativă mai accesibilă pentru Chiron, proiectată pentru călătorii zilnice.

Vezi şi: Bugatti ar putea folosi platforma lui Porsche Taycan pentru a-şi face propriul sedan electric

Sursă randări: Behance/Sajdin Osmancevic


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...