in ,

Atenţie, şoferi! SHS a anunţat Cod Galben de ploi, lapoviţă, ninsori puternice, vânt şi valuri de frig

Atenţie, şoferi! Serviciul Hidrometeorologic de Stat de la Chişinău a emis un Cod Galben de ploi, lapoviţă, ninsori puternice, vânt şi valuri de frig. Toate acestea intră în vigoare din această seară şi se vor menţine până în zilele de 21-22 martie.

Vezi şi: Nu vă grăbiţi să vă schimbaţi anvelopele! Un ciclon aduce ninsori care vor forma straturi de până la 30 de cm

alerta meteo
FOTO: antena3.ro

Aşadar, în legătură cu mişcarea cicloanelor mediterane, în perioada 17-22 martie se prevăd condiții meteo complicate. Iniţial, în intervalul 17-20 martie vor cădea precipitații sub formă de ploaie, pe 18-19 martie cu transformare în lapoviță și ninsori puternice (10-15 l/m2/12 h), izolat va viscoli, vor exista depuneri de lapoviță pe firele electrice și crengi, pe drumuri se vor forma troiene.

Vântul nord-vestic se va intensifica de până la 15-20 m/s. Brusc se va răci: temperatura medie se va situa cu 6-11°C sub valorile normale climaterice.

În funcţie de evoluţia fenomenelor, SHS va actualiza avertizările meteorologice.

cod galben

Pentru prevenirea unor evenimente neplăcute și siguranța cetățenilor, Inspectoratul Național de Patrulare recomandă șoferilor:

  • să se informeze despre condiţiile meteo şi starea drumurilor;
  • să echipeze corespunzător autovehiculul pentru circulația în condiții de iarnă: anvelope specifice sezonului, lanțuri antiderapante, lopată, săculeț cu nisip, rezervă de combustibil;
  • să reducă viteza;
  • să mărească distanța în mers;
  • să curețe farurile şi blocurile de semnalizare şi să folosească corespunzător instalaţia de climatizare.

Totodată, INP menționează că pe traseele naționale trebuie respectate și alte reguli specifice: nu se oprește pe benzile de circulație, obligatoriu se conectează luminile în cazul unei pene sau defecțiuni tehnice și e necesară echiparea cu vestă reflectorizantă. În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ninsorii, folosirea luminilor reduce riscul producerii unor accidente.

De asemenea, polițiștii de patrulare recomandă pietonilor să manifeste maximă prudenţă în trafic și să respecte regulile de circulaţie, să-şi sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor.

În cazul în care rămâneți blocați de viscol, trageți mașina pe dreapta. Sunați la 902 și anunțați că ați rămas blocat în nămeți, după care așteptați să sosească echipajul de patrulare și cele de intervenție.

29342335 1485234718270629 642305117801938944 o

În acest context, şi salvatorii îndeamnă cetățenii, în această perioadă, să țină cont de avertizările meteo și de indicațiile autorităților. Să nu pornească la drum, dacă nu este strict necesar, iar în caz contrar să ia rezerve de hrană, băuturi calde și îmbrăcăminte corespunzătoare, iar bateria telefonului să fie încărcată pentru a apela după ajutor în caz de necesitate.

Conducătorii auto sunt atenționați repetat să-și echipeze mijloacele de transport potrivit sezonului rece, iar în portbagajul mașinii să aibă lopată, nisip și lanțuri. În cazurile în care se vor pomeni pe drumuri cu circulație dificilă, până la venirea salvatorilor, sunt rugați să țină motorul mașinii pornit în mod dozat, pentru a evita cazurile de intoxicații cu gaz de eșapament.

Mai mult, oamenii sunt rugați să evite deplasarea pe porțiuni unde posibil vor atârna crengi și cabluri electrice, căzute din cauza depunerilor de lapoviță. Acest lucru îi vizează şi pe proprietarii de automobile, să fie atenţi unde le poziționează.

buton subscribe