Audi va opri producția unui crossover

Distribuie:
  • 5
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Audi va opri producția celei mai rapide versiuni din gama Q5. Din câte se pare, Audi SQ5 nu se supune normelor de poluare Worldwide Harmonized Light Vehicle Test Procedure sau WLTP.

Noul standard, care va intra în vigoare deja în septembrie 2018, presupune testarea emisiilor de CO2 în condiții reale. Astfel autoritățile din Uniunea Europeană își doresc ca cifrele ce țin de emisii și consum menționate în cartea tehnică a mașinilor vândute pe bătrânul continent să aibă la bază condiții reale de exploatare.

Vezi şi: (foto) ABT Sportsline impune noul Audi SQ5 să dezvolte peste 420 de CP într-un bodykit agresiv

Vă reamintim că în baza procedurii folosite anterior, New European Driving Cycle sau NEDC, toate testele erau efectuate static pe standuri specializate, fapt datorită căruia producătorii obțineau cifre mai mici decât cele reale.

Până se va rezolva problema, dealerii Audi din întreaga Europa, vor fi nevoiți să  apeleze doar la mașinile deja produse și aflate în stock-urile constructorului german.

Anterior și BMW a fost nevoit să oprească pentru o perioadă de un an producția versiunilor pe benzină a modelului Seria 7 din aceleași motive.


Distribuie:
  • 5
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...