Care sunt țările în care se circulă pe partea stângă şi de ce japonezii merg ca britanicii

Distribuie:
  • 42
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

În prezent, circa 66% din populaţia mondială conduce pe partea dreaptă şi restul de 34% pe stânga. Care sunt însă statele unde se circulă „ca în Anglia” și de ce în Japonia este aceeași politică, deși nu a fost niciodată colonie britanică?

Principalele state în care vehiculele se conduc pe stânga au fost colonii britanice, acesta fiind și motivul pentru care traficul a fost copiat de la englezi, scrie auto-bild.ro.

FOTO: worldstandards.eu

FOTO: worldstandards.eu

În întreaga lume există 55 de state recunoscute de ONU unde șoferii circulă pe partea stângă, iar 4 sunt din Europa: Marea Britanie, Cipru, Irlanda, Malta. Mai multe țări de pe „Bătrânul Continent” au circulat la început pe partea stângă.

Polonezii au mers pe partea stângă până în 1922, portughezii până în 1928, spaniolii până în 1924, Italia până în 1922, Ungaria până în 1941, Suedia până în 1967. S-a întâmplat însă și invers. Samoa a trecut la condusul pe stânga în 2009.

În Asia există 16 state cu traficul pe stânga. Cele mai importante dintre acestea sunt India, Japonia, Thailanda, Malaysia, Indonezia sau Singapore.

(FOTO: worldstandards.eu) Ţările portocalii sunt acelea în care se conduce pe partea stângă

(FOTO: worldstandards.eu) Ţările portocalii sunt acelea în care se conduce pe partea stângă

Deși nu a fost niciodată colonie britanică, în Japonia se conduce pe partea stângă. Răspunsul stă în faptul că în anul 1872, guvernul nipon a făcut o licitație la care a participat Marea Britanie, Franța și Statele Unite pentru o rețea de străzi. Marea Britanie a câștigat și, evident, britanicii au construit drumurile ca la ei acasă.

Nici Australia nu face excepție și cele mai importante țări de la Antipozi în care mașinile merg pe benzile din stânga sunt Australia, Noua Zeelandă sau Fiji.

În Africa se circulă pe stânga în următoarele țări: Botswana, Kenya, Lesotho, Malawi, Mauritius, Mozambic, Namibia, Africa de Sud, Swaziland, Samo, Tanzania, Uganza, Zambia și Zimbabwe.

Iată lista completă a ţărilor în care se circulă pe partea dreaptă (right) şi pe partea stângă (left):

FOTO: worldstandards.eu

FOTO: worldstandards.eu


Distribuie:
  • 42
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

You may also like...

3 Responses

  1. Doru Dascalu spune:

    Ar trebui completat articolul cu ceva date în plus. Faptul că circulaţia pe drumurile publice a fost reglementată de Cezar în anul 44 î.e.n pe partea stângă a drumului. Şi aşa s-a circulat până în anul 1812, când Napoleon, din dragoste pentru englezi, a făcut blocada Angliei şi a luat măsura trecerii circulaţiei pe partea dreaptă. Iubiţi fiind englezii, lumea a trecut cu brio la circulaţia pe dreapta. În anul 1905 la Genava ţările au hotărât să facă un regulament de circulaţie valabil pentru toţi. Cine era buricul Pământului atunci? Nu, nu erau americani, erau englezii. Drept urmare având şoferul pe partea dreaptă, unde vede el perfect? Aţi ghicit, în dreapta. Drept urmare au impus prioritatea de dreapta. Când începe să meargă în picioare şi traversează strada, unde se uită prima dată pietonul englez? În dreapta, aţi ghicit. Când ia permisul unde se uită să dea prioritate? Tot în dreapta, aţi ghicit. Cum e la circulaţia pe dreapta. Se naşte omul, începe să meargă şi la traversare el va privi în…în…stânga. Cu permisul luat la 30 de ani, având instinctul deja format pentru a privi în stânga, aflat la volan, această greşeală, în loc să se uite în dreapta, în intersecţiile nedirijate mă refer, va face accident. De 20 de ani explic guguştiucilor din ţara asta, cu argumente logice, să se modifice acest lucru şi să se treacă la prioritatea de stânga. Ajungeam noi românii cu un renume pe planetă. Şi apoi orice om normal poate analiza faptul că având prioritatea de stânga, în sensurile giratorii sau în pieţe nu ar fi nevoie de nici un semn de circulaţie. Niciodată un sens giratoriu sau o piaţă nu va fi blocată, pentru că având prioritate de stânga, sensul sau piaţa se va goli de trafic. Este suficient să stai lângă un sens giratoriu sau o piaţă şi să aplici în imaginaţie prioritatea de stânga. Această prioritate de stânga ar avea şi un efect fantastic la eliminarea multor accidente şi potolirea şoferilor vitezomani. De ce şi cum anume? Simplu de tot. Maşina care vine din faţa ta şi semnalizează că va vira la stânga, tu trebuie să dai prioritate, deci reduci viteza şi chiar opreşti. Aşa că va potoli entuziasmul idioţilor şi retarzilor care aleargă ca disperaţii pe şosele, că ei merg pe drum drept. Vei fi obligat să circuli în aşa mod ca să nu fi prins nepregătit când vin maşini din faţa ta şi cărora poate trebuie să le acorzi prioritate. Dar e greu cu guguştiucii responsabili cu circulaţia. Toţi cărora m-am adresat cu petiţia, m-au pasat la altă entitate de guguştiuci, menţionând că nu ei se ocupă de asta. Români, rataţi.