in ,

Daniel Ricciardo părăseşte Renault şi va pilota pentru McLaren Racing din 2021

McLaren Racing a anunțat astăzi că a semnat cu Daniel Ricciardo un contract pe mai mulți ani pentru a concura de partea echipei britanice începând cu sezonul din 2021.

Ricciardo, în vârstă de 30 de ani şi originar din Perth, Australia, îl va avea drept coechipier pe britanicul Lando Norris care are doar 20 de ani şi care va începe al treilea sezon la McLaren în 2021.

Actualul pilot Carlos Sainz va pleca de la echipă la finalul sezonului 2020, după doi ani petrecuți la McLaren.

FOTO: mclaren.com

“Semnarea unui acord cu Daniel este un alt pas înainte în planul nostru pe termen lung și va aduce o nouă dimensiune interesantă echipei, alături de Lando. Aceasta este o veste bună pentru echipa noastră, partenerii și, desigur, fanii noștri. De asemenea, vreau să-i aduc un omagiu lui Carlos pentru munca excelentă pe care a făcut-o pentru McLaren în a ajuta planul nostru de recuperare a performanței. Este un jucător de echipă adevărat și îi dorim numai bine pentru viitorul său, dincolo de McLaren”, a declarat CEO-ul McLaren Racing, Zak Brown.

“Daniel este un dovedit câştigător de curse și experiența sa, angajamentul și energia va fi un plus valoros pentru McLaren și misiunea noastră de a reveni la culmile de altă dată. Cu Daniel și Lando în calitate de coechipieri, cred că avem doi concurenți care vor continua să-i excite pe fanii noștri și să ajute echipa să crească. Carlos este un adevărat profesionist, a fost o plăcere de a lucra cu el și vom continua să ne bucurăm de el în cursele care ar putea avea loc în acest an. Cu toții îi urăm succes pentru următoarea etapă din cariera sa când va pleca de la McLaren”, a spus directorul echipei Andreas Seidl.

Iar însuşi Daniel a declarat într-o postare pe pagina sa de Instagram că: “Sunt atât de recunoscător pentru timpul petrecut cu Renault F1 Team și pentru modul în care am fost acceptat în echipă. Dar nu am terminat și abia aștept să revin pe grilă anul ăsta. Următorul meu capitol nu e încă aici, așa că hai să terminăm cu asta puternic. Merci”.

Preluarea articolelor de pe AutoBlog.MD se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD.

Materialele de pe AutoBlog.MD sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

De către cititori, like-urile şi share-urile articolelor SUNT SALUTATE!

Vezi şi: