in ,

Emisiile de CO2, provenite de la mașinile noi din Europa, au crescut pentru un al treilea an consecutiv! Cum a fost posibil

Emisiile de dioxid de carbon, provenite de la mașinile noi din Europa, au crescut pentru un al treilea an consecutiv în 2019, arată datele provizorii ale Agenției de Mediu a Uniunii Europene (EEA).

În acest sens concluzia este simplă: producătorii de automobile continuă să întârzie tot mai mult în atingerea obiectivelor climatice viitoare ale spaţiului european, notează Reuters.

autostrada
FOTO: dw.com

Comisia Europeană a declarat că producătorii de automobile trebuie să reducă semnificativ emisiile sau riscă să se confrunte cu obiective/sancţiuni mai dure, care vor intra în vigoare în acest an.

“Producătorii vor trebui să îmbunătățească eficiența combustibilului flotei lor și să accelereze lansarea pe piaţă a vehiculelor cu emisii zero și a celor cu emisii reduse”, se arată în declaraţia instituţiei.

Cantitatea medie de emisii pentru mașinile noi înmatriculate în cele 27 de state membre ale UE, alături de Marea Britanie, Islanda și Norvegia, au fost de 122.4 grame de CO2 per kilometru în 2019, o creștere cu 1.6 g față de 2018, în loc de o descreștere!

Cifra s-a aflat confortabil sub ținta UE pentru anul trecut de 130 g de CO2 per kilometru, dar încă este departe de plafonul mai mic, care va intra în vigoare în acest an.

Pentru a satisface obiectivele și pentru a evita plata amenzilor, producătorii auto ar trebui să își reducă emisiile cu 22% față de nivelurile din 2019. Obiectivul pentru 2020 limitează emisiile medii de CO2 provenite de la mașinile noi la 95 g de CO2 per km. Cu alte cuvinte, pentru că anul trecut cifra s-a micşorat nesemnificativ, constructorii auto vor trebui să reducă în câteva luni rămase cantitatea de emisii cu 22%, ceea ce este chiar şi teoretic imposibil.

emisii masina
FOTO: theguardian.com

Cum dar se face că în Europa, care are o industrie auto avansată, unde volumele motoarelor au fost coborâte şi coboară din ce în ce mai mult, dar şi unde este în plină dezvoltare o piaţă de automobile hibride şi electrice, emisiile provenite de la mașinile noi cresc de la an la an?

Există un răspuns sau cel puţin o cauză: emisiile au urcat pe măsură ce SUV-urile care consumă combustibil au continuat să-și crească cota de piață, devenind foarte populare (trendul fiind păstrat şi în prezent) şi reprezentând 38% din vânzările de mașini noi din Europa anul trecut.

Iar aceste tipuri de maşini, datorită greutăţii mai mari decât a autoturismelor mai compacte şi mai scunde, a aerodinamicii mai proaste, a motoarelor mai mari ca volum şi dimensiune, dar și a sistemelor de tracţiune integrală care au la fel nevoie de multă energie pentru a funcţiona corect, au un “apetit” mai mare și, ca urmare, produc mai mult dioxid de carbon.

Emisiile medii de CO2 provenite de la noile autoutilitare au crescut, de asemenea, în 2019, pentru un al doilea an consecutiv.

vw t roc
FOTO: volkswagenag.com

Vehiculele electrice și hibride au reprezentat 3.5% din vânzările de mașini noi în 2019, în Norvegia cota fiind cea mai mare – 56% din înmatriculări.

Mai este necesar de notat că vânzările de autoturisme din UE s-au prăbușit în acest an, deoarece pandemia de coronavirus a distrus economiile Europei, iar restricțiile impuse pentru a nu permite răspândirea bolii au ținut milioane de oameni acasă. Respectiv, dezvoltările de maşini s-au pus pe pauză, precum şi vânzările.

Comisia Europeană a cerut în context statelor membre să introducă programe de stimulare pentru ca cetăţenii să se orienteze în a achiziţiona mașini mai curate și să investească în infrastructura de încărcare a vehiculelor electrice pentru a ajuta la împingerea producătorilor auto către atingerea obiectivelor privind emisiile.

Franța și Germania au dezvăluit deja stimulente pentru achiziționarea de vehicule electrice ca parte a unor pachete de decizii de recuperare economică după urmările COVID-19.