in , ,

(foto) Accident cu implicarea a două camioane. Un tânăr taximetrist şi-a pierdut viaţa

În noaptea de 6 mai curent, Dispeceratul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, a fost alertat despre producerea unui accident rutier grav la intersecția str. Șoseaua Balcani cu Mircești.

La faţa locului s-a deplasat imediat grupa operativă din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, pentru documentarea şi constatarea tuturor circumstanţelor, fiind solicitaţi pentru intervenţie şi angajaţii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI, pentru a efectua operaţiuni de descarcerare.

Astfel, poliţiştii au stabilit că, în accident sunt implicate trei unități de transport, un automobil Dacia Logan ce aparține unei firme de taxi condus de un tânăr de 24 de ani, un camion MAN la volanul căruia se afla un bărbat de 49 de ani și un camion Volvo condus de un bărbat în vârstă de 45 de ani.

În urma impactul a avut de pătimit șoferul din automobilul Dacia Logan, fiind transportat de urgență la spital şi internat în secţia de reanimare. În dimineața zilei de astăzi însă, cu părere de râu, tânărul a decedat la spital.

În această situaţie sunt luate în calcul mai multe versiuni privind cauza exactă a producerii accidentului: viteza de deplasare, condiţiile climaterice, precum şi starea tehnică a autoturismului, în context fiind iniţiate expertize auto tehnice şi medico-legale.

În acest context a fost inițiată o cauză penală în conformitate cu prevederile art. 264 CP RM: “Încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport”.

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. De către cititori, like-urile şi share-urile articolelor SUNT SALUTATE!

Vezi şi:

(video) Accident grav în sudul ţării. Un automobil s-a lovit dur cu un camion

(foto) Accident grav pe R1. Un automobil, răsturnat de câteva ori după ce şoferul s-a angajat într-o depăşire

(video) Accident pe strada Ismail. Un automobil s-a oprit avariat sub cabina unui camion

Iti place articolul?