in , ,

(foto) Accident groaznic în raionul Căuşeni. Un camionagiu, la un pas de a fi strivit în propria cabină

Un accident de circulaţie grav s-a întâmplat în seara zilei de ieri în raionul Căuşeni şi a fost nevoie de descarcerare, asta pentru că s-au înregistrat victime. Poliția din Căușeni a fost sesizată despre el la ora 22:04.

Incidentul neplăcut a avut loc pe traseul R-30 Căușeni – Ștefan Vodă, iar implicate au fost din nou câteva camioane.

Polițiștii au stabilit că un autocamion KAMAZ, încărcat cu semințe de floarea soarelui, fiind condus de un bărbat de 34 ani, locuitor al satului Cîrnăţeni, nu a respectat distanţa regulamentară faţă de vehiculul premergător, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului și a intrat în remorca unui autocamion Volvo înmatriculat în Turcia, condus de un cetățean turc în vârstă de 32 ani.

La fața locului a fost solicitată intervenția echipei de descarcerare pentru a scoate șoferul KAMAZ-ului care era prins între fiare. Ulterior acesta a fost transportat la Spitalul Raional Căuşeni pentru acordarea ajutorului medical calificat.

Fiind testați alcoolscopic, niciun șofer nu se afla în stare de ebrietate. Alte circumstanţe se stabilesc, ne-a comunicat Silvia Vectu, ofiţer de presă al IPG.

Vezi şi:

Iti place articolul?