in ,

(11 foto) Am găsit mașina implicată ieri în accidentul de la Cojușna! Era un Mercedes-AMG C 43 4MATIC!

A fost stabilit modelul automobilul implicat aseară într-un accident care l-a distrus practic în totalitate. Maşina era prea avariată pentru a putea fi recunoscută din prima, însă acum aflaţi că este vorba despre un Mercedes-AMG C 43 4MATIC în caroserie W205 şi nu un E-Class în caroserie W213 așa cum ne-a comunicat martorul aflat ieri la fața locului.

Partea proastă este că acest exemplar este expus la vânzare în una din parcările de vânzări auto din Chișinău. Prețul cerut era de aproape 40.000 de euro. Iată cum arăta când mai era “în viaţă”:

În context, un alt cititor ne-a scris că a observat cum mai devreme, ieri, în jurul amiezii, un automobil similar şi fără numere de înmatriculare rula cu viteză mare pe strada Petru Rareş, între străzile Albişoara şi Ierusalim.

Pasagerii din automobilul avariat s-au născut în cămaşă şi cel mai probabil au învăţat o lecţie. Toți au scăpat cu viață din acest accident incredibil!

Revenind, ce ţine de automobil, aflaţi că acesta este un sedan sport care a fost lansat în 2015 iniţial sub denumirea C 450 AMG (după care a fost schimbată în C 43 AMG) şi dotat cu un motor V6 biturbo de 3.0 litri pe benzină, care produce 367 CP şi 520 Nm de cuplu.

Are un sistem de tracţiune integrală şi o cutie de viteze 9G-TRONIC în nouă trepte. Este capabil să atingă 100 de km/h de pe loc destul de repede, în doar 4.9 secunde, în timp ce viteza maximă îi este limitată la 250 de km/h.

Preţul de start în Germania îi era în jur de 60.000 de euro.

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.