in , ,

LoveLove OMGOMG LOLLOL COOLCOOL WTFWTF AngryAngry

(foto) Cât costă în Moldova noul Mercedes-Maybach GLS 600? E mai ieftin decât un G 63 AMG!

Noul Mercedes-Maybach GLS 600, în prezent cel mai luxos SUV al mărcii germane şi primul SUV al sub brandului Mercedes-Maybach, poate fi comandat fără probleme şi în Republica Moldova.

Interesant este că, deşi ar fi trebuit de regulă să fie cel mai scump SUV din gama de produse a companiei germane, în ţara noastră mai scump decât el este un G-Class! Mai exact versiunea de performanţă G 63 AMG care a trecut acum câteva luni şi prin mâinile noastre.

În Moldova, un Mercedes-Maybach GLS 600 4MATIC are un preţ de start de 143.850 de euro (în Germania de la 156.070 euro).

Pentru comparaţie, un Mercedes-AMG GLS 63 S 4MATIC costă la noi minim 134.390 de euro, un G 63 AMG de la 158.660 de euro, iar cel mai apropiat ca preţ printre sedanurile Mercedes-Maybach este modelul S 560 cu tracţiune spate – 143.410 euro. De notat că preţurile nu includ şi noua taxă suplimentară pentru lux de minim 600.000 de lei.

De notat mai este un lucru surprinzător! Preţul de start al modelului în România este mai mare decât cel din Germania – 182.660 euro cu TVA inclus! De aici rezultă că preţul opţiunilor din lista de mai jos este şi mai mare!

După ce ne-am clarificat cu preţul maşinii care poate genera până la 580 CP, haideţi să vedeţi costul unor opţiuni puse la dispoziţie de Mercedes-Benz.

Costul acestora nu este afişat public de către dealerul de la Chişinău, însă avem ocazia să le accesăm pe cele din configuratorul german, care sunt puţin mai scumpe acolo, dacă este să ne orientăm după prețurile de start.

  • Prima şi poate cea mai scumpă opţiune este vopsirea caroseriei în dublu ton – toate variantele costă în Germania nici mai mult nici mai puţin de 20.300 de euro!
  • Singura culoare gratuită este una neagră, standard, în timp ce cea mai scumpă singulară este o nuanţă designo diamant white bright – 1.925,60 euro.
  • Jantele standard sunt de 22 inci şi nu costă nimic, însă cele cu multiple spiţe, ca pe maşina de prezentare, de 23 inci, cu anvelope costă 6.960 de euro setul!
  • Cea mai scumpă tapiţerie pentru interior este una albă imaculată Nappa, în combinaţie cu elemente contrastante argintii – 15.660 de euro!
  • Inserţii din lemn de tei natural sau în piano black cu linii decorative costă 667 euro
  • Un head-up display costă 1.264,40 euro
  • Un compartiment cu frigider între scaunele posterioare – 1.276 euro
  • Asistent interior MBUX – 1.972 euro
  • ENERGIZING Package Plus – 1.235,40 euro
  • Pachet încălzire scaune faţă, cotierele uşilor şi cea centrală – 846,80 euro
  • Mese pliante pentru pasagerii spate – 2.088 euro
  • Suspensia E-ACTIVE BODY CONTROL – 7.540 euro
  • Scaune tip comfort – 4.350 euro
  • Monitoare cu MBUX pentru pasagerii spate – 2.726 euro
  • Tuner TV – 1.148,40 euro
  • Sistem de telefonie pentru pasagerii din spate – 1.102 euro
  • Sistemul audio Burmester de top – 4.698 euro
  • Ştergătoarele cu duze încălzite – 452,40 euro

Cu absolut toate dotările incluse preţul poate urca până la peste 250.000 de euro în Germania!

Află din acest articol mai multe detalii despre model:

Iti place articolul?