(foto) Ecusoanele de tip nou la inspecția tehnică periodică vor fi eliberate începând cu luna decembrie

Distribuie:
  • 7
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Oficial s-a anunţat că începând cu 1 ianuarie 2017 vor fi puse în circulaţie ecusoanele de tip nou la inspecția tehnică periodică a vehiculelor auto, însă eliberarea acestora la stațiile de testare tehnică va începe din luna decembrie a anul curent, astfel încât să fie asigurat stocul necesar.

ecuson-revizie-tehnica-moldova_0

Ecusonul de tip nou reprezintă un autocolant, confecţionat din material autoadeziv, protejat cu elemente de securitate avansate și nu poate fi utilizat după dezlipire. Acesta va fi aplicat pe plăcile de înmatriculare în față și spate, realizate după standardul european „SM 122:2014”, care au spații special prevăzute în acest scop.

În cazul autoturismelor cu numerele de înmatriculare de tip vechi, ecusonul va fi plasat pe parbriz.

Pentru motociclete, mopede, mototricicluri, cvadricicluri şi remorci/semiremorci se va elibera un singur ecuson, care la fel se va aplica în locul stabilit pe placa de înmatriculare. În alte cazuri – se va aplica pe Raportul de inspecţie tehnică periodică conform procedurii existente.

ecuson-revizie-tehnica-moldova_1

Ecusonul este de formă circulară, în centrul se amplasează anul efectuării următoarei inspecţii tehnice şi se indică numărul de serie. Pe margine, în formă circulară, se înscriu lunile anului corespunzător pentru efectuarea următoarei inspecţiei tehnice periodice.

Eliberarea ecusonului de tip nou reprezintă o soluţie complexă de generaţie nouă, care va asigura securitatea înaltă în urma utilizării metodelor de protecție sporite.

De menționat, că implementarea ecusonului de tip nou nu va duce la majorarea tarifelor existente pentru staţiile de testare. Mai mult decât atât, pentru unele categorii de vehicule tariful respectiv va fi micșorat cu 50%.

Vezi şi: Acum nu mai scapi! Dacă nu achiţi amenzile de la camerele video, nu treci testarea tehnică!


Distribuie:
  • 7
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

You may also like...

6 Responses

  1. Petru spune:

    Aşteptăm ecusoane roase de copchilaşi.