(foto) Maşini şi condiţii noi pentru cei care vor da examenele pentru permis

Distribuie:
  • 49
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Toate examenele pentru obținerea permisului de conducere auto, atât la proba teoretică cât și cea practică la etapa „poligon” și „oraș”, vor fi monitorizate de acum în regim real.

Înregistrările video vor permite depistarea abaterilor și eliminarea oportunităților de corupție.

mtic_7_1

Informația despre desfășurarea examenului, atât la proba teoretică, cât și practică, este transmisă la acest centru, fiind dublată și la Serviciul Securitate și Regim al ÎS CRIS Registru. În baza imaginilor video, aleatoriu, precum și în regim de timp real, este evaluată prestația examinatorilor în procesul de examinare.

Datorită noului sistem, recent a fost inițiată procedura de retragere a 17 permise auto obținute prin fraudă.

mtic_5_1

Totodată, urmare a multiplelor declarații din partea persoanelor examinate, precum că examinatorii îi pică intenţionat la proba practică, prin accesarea neautorizată a frânei şi ambreiajului, comenzile duble la autovehiculele de examinare au fost echipate cu senzori luminoşi care indică când sunt accesate aceste sisteme mecanice.

mtic_2_2

De asemenea, au fost procurate 5 automobile noi de model Skoda Fabia, unele dintre ele având o transmisie automată. Urmare acestor achiziții va fi posibilă eliberarea permiselor pentru vehicule cu cutie automată, care vor avea mențiunea respectivă.

mtic_1_2

Săptămâna trecută, vineri, a fost inaugurat un nou poligon amplasat chiar în fața centrului de examinare.

Reprezentanţii MTIC spun că acest lucru s-a făcut pentru a permite reducerea timpului necesar pentru proba practică.

Anterior candidații erau nevoiți să se deplaseze la un poligon pe care ÎS CRIS „Registru” îl arenda.

mtic_3_2

Ministrul TIC Vasile Botnari a anunțat că acest poligon, precum și alte două din țară – în Bălți și Cahul, vor fi automatizate până la finele acestui an. În acest scop au fost deja inițiate procedurile necesare desfășurării tenderului pentru selectarea companiei.

Printre inovațiile implementate în vederea organizării eficiente a procesului de examinare a candidaților la obținerea permisului de conducere auto se numără selectarea automatizată și aleatoriu a rutelor pentru fiecare candidat.

La fel, la proba practică candidatul este examinat de către examinatori diferiți la etapa „poligon” și „oraș”, iar cel mai complicat exerciţiu de conducere în poligon „Parcare cu spatele”, din dreapta sau stânga, este selectat automatizat, fără implicarea examinatorului.


Distribuie:
  • 49
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

You may also like...

4 Responses

  1. Sofer spune:

    Cred ca ar trebui obligate și școlile auto să-și achiziționeze mașini de acelasi model cu cele la care se susțin examenele pentru obținerea permisului de conducere. E foarte dificil pentru un incepator sa sustina examenul cu o masina absolut necunoscuta. Cei 100 de metri regulamentari permisi pentru acomodare sunt prea putini, chiar si pentru soferii cu experienta.

  2. Anonim spune:

    kjn

  3. alc spune:

    daca citeste mesajele si Ministrul TIC Vasile Botnari ar fi bine sa repare toate automobilele si sa treaca o testare tehnica corecta
    Mihai Sirghi · Construction Worker at Кишинёв
    fara coruptie la cpt nimeni nu primeste permis 95 % toti achita mita din cauza ca masinile au shi ele secretele lor sunt la gaz 1.2 … rusine sa va fie fiecare persoana achita 110 lei chiar nu se poate de lasat masina sa circule la benzina asa cum este din fabrica???
    Like · Reply · 9 · Sep 25, 2016 10:43pm

    Corina Badea · Universitatea Pedagogica „Ion Creanga”
    Corect toate sunt la gaz economie pe banii nostri
    am picat si eu la practica astep data de 5.10.2016 a doua sansa chiar curioasa pe terenul nou
    Like · Reply · 1 · Sep 26, 2016 6:49am

    Morozan Serghei · Universitatea de Stat din Moldova
    La orhei e haos mare, 5% dac dau examenul și aceia cu mita, mașinile la fel pe gaz. Speram sa se îmbunătățeasca situația.
    Like · Reply · 1 · Sep 26, 2016 7:48am