in ,

(foto) Nişte marcaje cu o formă curbată au apărut peste noapte în centrul oraşului

Șoferii care au circulat în această dimineață pe bd. Ștefan cel Mare au avut parte de o surpriză. Strada principală a orașului, aflată încă în lucrări de reparație, a fost marcată.

media_147159885146383300

Contactat de UNIMEDIA, purtătorul de cuvânt al Primăriei Chișinău, Vadim Brânzaniuc, a declarat că marcajul a fost aplicat în legătură cu repetițiile pentru parada care va avea loc la data de 27 august în Chișinău.

Acesta susține că marcajul este unul temporar, iar convoiul militar va începe repetițiile pe strada principală chiar în această noapte.

Totuși, din imagini se vede cum marcajul a fost aplicat curbat la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare cu strada Pușkin şi Bănulescu Bodoni, creându-se astfel confuzii printre cei care nu au cunoscut până acum această informaţie.

De regulă, marcajele rutiere temporare trebuie să aibă o culoare portocalie.

Într-un final, primarul Dorin Chirtoacă şi-a cerut scuze pentru crearea confuziilor.

“După pistă și trotuar, am ajuns la marcaj… Marcajul din imagine are caracter temporar. Nu este pentru trafic. A fost aplicat la solicitarea Ministerului Apărării pentru manifestațiile care vor avea loc de Ziua Independenţei, pe 27 august. Curbele sunt pentru manevrele tehnicii miliare la intrarea și ieșirea din PMAN, apoi va fi șters și înlocuit cu marcaj obișnuit. Este adevărat, este un deranj destul de mare cu toate aceste șantiere în centru, ne cerem scuze pentru asta, dar altfel nu ai cum să construiești…”, a scris Dorin Chirtoacă pe o reţea de socializare.

Vezi şi: (video) Mai multe maşini şi tehnică militară au fost observate pe şoseaua Hânceşti

media_147159873557196500

media_147159874701896100

media_147159873457223300

media_147159872962220600

media_147159873834570800

Iti place articolul?