(foto) Al doilea Rolls-Royce Cullinan care a intrat în Moldova, deja înmatriculat

Distribuie:
  • 264
  •  
  •  
  • 2
  •  
  •  

(update 14.09.2019) Redacţia noastră a intrat în posesia câtorva imagini noi cu noul Rolls-Royce adus ieri prin vama Leuşeni-Albiţa. După cum am presupus, maşina a ajuns în capitală şi a fost deja înregistrată. Cel mai probabil unii dintre voi au şi văzut-o deja pe străzi.

Una dintre imagini ne prezintă interiorul tapiţat cu piele neagră-maro, iar alta ne spune despre faptul că maşina a fost livrată de la dealerul mărcii din Munchen, Germania.

Pentru că soarta primului Cullinan văzut în Moldova este necunoscută, putem afirma că acest exemplar proaspăt este primul înmatriculat oficial în ţara noastră.


(update 13.09.2019) Al doilea Rolls-Royce Cullinan, cel mai scump SUV de serie din lume, a intrat în Moldova

Al doilea Rolls-Royce Cullinan care a fost văzut că intră pe teritoriul ţării noastre a fost fotografiat astăzi pe teritoriul vămii de la Leuşeni. Exemplarul este vopsit într-o culoare gri şi are jante într-o nuanţă similară.

SUV-ul este adus cel mai probabil în Chişinău pe o camionetă cu platformă. Acest din urmă vehicul este înmatriculat în Bucureşti şi astfel nu se exclude ideea că maşina de lux a fost cumpărată de la dealerul oficial din capitala ţării vecine.

Vezi neapărat: GENEVA 2019: Prima întâlnire cu noul Rolls-Royce Cullinan – Reportaj Video AutoBlog.MD

FOTO: facebook.com/Smotramdofficial


(update 26.12.2018) Noi imagini făcute publice cu primul Rolls-Royce Cullinan care a ajuns în ţara noastră ne arată că acesta a intrat acum câteva ore printr-un terminal vamal de la frontiera de vest a ţării. Dar, nu a făcut asta pe propriile roţi, ci fiind transportat pe o platformă.

O căutare pe portalul Autogespot ne-a arătat aceeaşi maşină surprinsă lângă noul Phantom în Republica Cehă, acolo unde este înmatriculat, în ziua de 14 decembrie anul curent.


(26.12.2018) Am rămas uimiţi să aflăm şi să vedem că primul SUV de lux marca Rolls-Royce poate fi văzut deja în capitala ţării noastre. Un exemplar vopsit într-o culoare închisă a fost surprins în parcarea unui business centru şi cel mai probabil este înmatriculat în străinătate.

Maşina este acoperită parţial de zăpadă, semn că proprietarul s-ar fi confruntat cu zăpada „moldovenească”, dar şi cu poleiul de pe drumuri. Cu un şasiu bine setat şi cu o suspensie inteligentă, noul Cullinan ştie să se descurce bine în orice situaţie.

Vezi şi: (foto) Primul şi cel mai scump SUV de la Bentley care a ajuns în ţară, văzut înmatriculat în Chişinău

FOTO: facebook.com/Smotramdofficial

Vezi şi: (reportaj) Aceasta este cea mai scumpă mașină din showroom-urile din Chișinău

Amintim că maşina foloseşte aceeaşi platformă din aluminiu ca şi cea de pe noua generaţie Phantom, un sedan de lux care reprezintă şi vârful de gamă al constructorului britanic. Noul Rolls-Royce Cullinan este pus în mişcare de un motor V12 de 6.75 de litri, care produce 571 de cai putere şi un cuplu de 850 Nm, distribuit către noul sistem de tracţiune integrală şi sistemul cu patru roţi directoare construite pentru a face faţă oricăror provocări.

În România de exemplu, preţul de start al maşinii este de 265.000 de euro (fără taxe), iar lista de dotări opţionale scumpe este mare. Modelul este făcut deocamdată în cantităţi foarte mici, iar clienţii care îl comandă, în dependenţă de piaţă, trebuie să aştepte minim şase luni de zile înainte ca maşina să le fie livrată.

Vezi şi: (video) Acum îţi poţi lua noul Rolls-Royce Cullinan de la Bucureşti, dar „lista de aşteptare este deja lungă”

Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi imagini foto/video pe pagina noastră de Facebook, pe blog la secţiunea Contact sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire!


Distribuie:
  • 264
  •  
  •  
  • 2
  •  
  •  

You may also like...