(foto) O Tesla Model X care a fost prezentată la festivalul SEMA, scoasă la vânzare pe eBay

Distribuie:
  • 4
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Un crossover electric Tesla Model X care a fost prezentat la festivalul de tuning SEMA şi modificat de prima companie care personalizează maşini Tesla – Tsportline, a fost scos la vânzare imediat după ce publicul a văzut-o.

tesla-model-x-tsportline_11

Automobilul autocolantat în culoarea originală Tiffany Blue este vândut pe eBay pentru suma de 188.000 de dolari. Maşina electrică este în versiune P90D şi are un parcurs de 4.185 de kilometri.

Electromobilul a fost „încălţat” cu pneuri Pirelli Scorpion Zero şi jante negre lucioase MX5 de 22 de inci. Dacă nu preferaţi o astfel de culoare a jantelor, atelierul de tuning este gata să le schimbe gratuit cu altele.

Tapiţeria de culoare neagră care vine standard a fost înlocuită de una de culoare albă, alături de inserţii din carbon. Covoraşele din velur au logouri ale TSportline, iar pragurile încorporează LED-uri care afişează logourile Tesla.

Costul modificărilor a fost evaluat la 44.000 de dolari, în timp ce o Tesla Model X P90D are un preţ de start de 115.000 de dolari.


Distribuie:
  • 4
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

You may also like...