(foto) Povestea lui Audi 100 C3, maşina care a cucerit Europa în anii ’80

Distribuie:
  • 44
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Cu adevărat a fost un automobil al poporului, fapt confirmat de titlul cucerit în 1983 – Maşina anului în Europa. Având nişte forme elegante, produsul muncii celor de la Audi a câştigat un loc în inimile multor oameni din acea vreme.

audi_100_1

Vorbim despre a treia generaţie Audi 100 (C3), care în anii ’80 se lăuda cu o aerodinamică deosebită, având un coeficient de 0.30 în versiunea de bază, record care a fost bătut în 1984 de către Mercedes W124 cu al său coeficient de 0.28.

Această caracteristică a contribuit pozitiv la economia de combustibil, iar clienţii singuri apăreau, conştientizând că modelul este unul actual şi foarte convenabil pentru buzunarul acestora.

Drept rezultat, economia de combustibil şi aerodinamica excepţională au fost doi aşi din mâneca Audi, sau mai bine spus un instrument de marketing foarte eficient, asta pe lângă un nou sistem de siguranţă pe care îl avea modelul.

În acest mod, cu un număr mai mare de maşini vândute, Audi a reuşit să atragă foarte mulţi clienţi care se orientau spre modelul Ford Sierra, de exemplu.

Şi designul exterior al lui Audi C3 a fost într-atât de popular, încât chinezii l-au copiat şi îl vindeau la ei sub numele de Hongqi CA 7200 (imaginea de mai jos).

hongqica7200

Audi 100, începând cu a doua generaţie, a fost un automobil foarte popular pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, deoarece era importat în cantităţi foarte mari. Mai mult, maşina avea o cerere foarte mare pe piaţa maşinilor second-hand.

Modelele C2 şi C3 au fost iubite pentru că aveau o caroserie dură şi totodată simplă în construcţia sa, indicator care oferea o exploatare mai îndelungată şi un confort în deplasări.

Cât priveşte motoarele instalate pe C3, acestea sau dovedit a fi de nădejde, iar dacă pe bord era indicat peste 300.000 de km, această cifră pe nimeni nu uimea. Audi a lansat pentru această generaţie o gamă largă de motoare diesel şi pe benzină, cu volume între 1.8 şi 2.5 litri, care ofereau o putere între 70 şi 165 de cai.

Audi C3 100 Turbo_10

Începând cu anul 1985, acestea maşini erau fabricate cu o caroserie din metal galvanizat. O asemenea soluţie excludea apariţia coroziunii în perioada de exploatare. Audi dădea atunci 10 ani garanție pentru caroserie.

Un an mai devreme, Audi a pus la dispoziţia clienţilor maşini cu sistem de tracţiune integrală quattro.

Chiar dacă modelul a fost produs în 1982-1991, un astfel de automobil practic nu mai poţi găsi în prezent, într-o stare ideală. Însă, iată că există unul. Acest Audi se află în capitala Poloniei şi are parcurşi doar 28.000 de km. Poate este singurul exemplar care a „supraviețuit” până în prezent.

Apropo, acest Audi 100 C3 Turbo se vinde la un preţ de 10.300 de dolari.

Sursa: drive.rugieldaklasykow.pl


Distribuie:
  • 44
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

You may also like...