(foto) Premieră la Goodwood: VUHL 05RR – o maşină cu 390 de CP

Distribuie:
  • 7
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Firma mexicană VUHL a adus la Festivalul de Viteză de la Goodwood o versiune extremă al singurului său model – speedster-ul 05. Maşina este omologată pentru a circula pe drumurile publice şi promite o mulţime de emoţii pozitive pentru şofer şi pasagerul din dreapta.

vuhl-05rr (1)

La baza VUHL 05RR stă o construcţie monococă din aluminiu şi materiale compozite. Caroseria este făcută integral din fibră de carbon, jantele sunt din acelaşi material şi încălţate în pneuri Michelin Cup 2, alături de un kit exterior aerodinamic.

Greutatea maşinii a scăzut cu 20 de kilograme, până la 640 de kilograme, comparativ cu modelul original.

vuhl-05rr (16)

VUHL 05RR este împins din spate de un motor turbo Ford EcoBoost, cu patru cilindri şi un volum de 2.3. litri, puterea căruia a crescut de la 288 la 390 de CP. Propulsorul lucrează în comun cu o transmisie secvenţială de la Sadev cu şase trepte. Raportul putere/greutate este de 600 CP la o tonă.

Speedster-ul este capabil să accelereze de la 0-96 km/h timp de 2.7 secunde, cu 0.8 secunde mai repede decât modelul standard. Viteza maximă s-a mărit cu 16 km/h, până la 276 km/h.

VUHL 05RR îşi face debutul la Festivalul de Viteză de la Goodwood, acolo unde va participa la renumita cursă de urcare în pantă. Preţurile vor începe în Marea Britanie de la 122.600 de dolari, cu 40.900 de dolari mai mult decât varianta simplă.


Distribuie:
  • 7
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

You may also like...