in , ,

(foto) S-a reluat Campionatul Național de Karting! Cum a fost la prima etapă şi cum arată calendarul pentru 2020

Anul 2020 a fost și rămâne a fi un an extrem de dificil pentru întreaga lume din cauza pandemiei de COVID-19, care nu a ocolit nici sporturile cu motor. Calendarele au fost revizuite de zeci de ori, iar multe competiții sportive internaționale, naţionale sau locale au fost totalmente anulate.

Sezonul 2020 al Campionatului Național de Karting la fel a avut de suferit, calendarul având decalări și schimbări. În ciuda tuturor greutăților și restricțiilor, organizatorii au reușit să înceapă mult așteptatul sezon, urmărind diverse norme de precauție, care au adăugat bătăi de cap pe parcursul evenimentelor organizatorice.

Un alt impediment a fost traversarea hotarului transnistrean, către circuitul de karting care se află la Grigoriopol, unde de regulă, au loc toate competițiile. Fiecare participant, dar și persoanele din componența staff-ului, puteau intra doar în cazul în care au fost incluși în listele speciale de acces pe teritoriul de peste Nistru.

Odată ajunși pe circuit, temperatura fiecărei persoane a fost verificată, iar intrarea pe teritoriu a fost permisă doar cu masca de protecție.

Astfel, după luni de așteptare, pe 23 august, duminică, s-a dat startul primei etape din campionatul Național de Karting! În competiția susținută de partenerii TOTALWASH şi LOREDANTRANS, precum și partenerul media AutoBlog.MD, s-au înregistrat un total de 18 piloți în șase clase diferite!

Deja tradițional, piloții clasei Rotax Max Junior au participat împreună cu piloții clasei Rotax Max Senior, dar în clasamente diferite, în timp ce clasa Național, în cadrul căreia era necesar să participe doi piloți (dar a participat doar unul singur), de asemenea, s-a alăturat clasei Rotax.  

După antrenamente a avut loc şi ceremonia de deschidere a competiţiilor. Au urmat calificările pe clase. Rezultatele calificărilor sunt prezentate mai jos:

Calificările
   
Național Bambino
1. Popovici Teodor (95) – 1:15.489 sec.
2. Cupnîi Matvei (99) – 1:18.439 sec.

Național Mini
1. Golovanov Alexei (7) – 53.478 sec.
2. Crudu David (10) – 54.402 sec.
3. Gudumac Igor (55) – 57.541 sec.
4. Popovici Delia (3) – 57.635 sec.

KZ2
1. Dragulean Daniel (47) – 46.382 sec.
2. Molocenco Vitalie (11) – 46.490 sec.
3. Neciporuc Egor (9) – 47.829 sec.

Național
1. Vasilevschii Anatolii (36) – 50.424 sec.

Rotax MAX Junior
1. Mazur Roman (77) – 46.684 sec.
2. Negruța Mark (71) – 46.686 sec.
3. Mitcovschi Stanislav (15) – 47.203 sec.

Rotax MAX Senior
1. Raileanu Alexandru (25) – 46.465 sec.
2. Gaburici Nikita (8) – 47.078 sec.
3. Purice Maxim (33) – 47.708 sec.
4. Gasan Denis (19) – 48.080 sec.

Aici poţi lectura în detalii cum au avut loc cursele şi cine sunt câştigătorii primei etape pe clase. Click pentru a vizualiza şi o galerie completă de fotografii!

Iată cum arată şi calendarul competițional pentru sezonul din 2020:

Iti place articolul?