in ,

(foto) Se vinde online un Ferrari F50 – exemplarul #2 arătat la Frankfurt Motor Show în 1995

Ferrari F50 este un automobil super sport care a fost destinat ca o celebrare timpurie a celei de-a 50-a aniversări a mărcii. Ceea ce a apărut sub luminile strălucitoare ale Salonului Auto de la Geneva din 1996 a fost punctul culminant a tot ceea ce producătorul auto italian a învățat de-a lungul celor cinci decenii de existență.

Motorul său V12 cu 520 de CP a întins limitele aspirației naturale deoarece se putea roti până la 8.000 rpm. “Cada” din fibră de carbon a mașinii i-a ținut greutatea sub control. F50 a devenit puntea dintre maşinile Ferrari “crude” din trecut şi cele high-tech din viitor.

Modelul F50 îşi trage rădăcinile stilistice din conceptul Ferrari Mythos, semnat de Pininfarina şi arătat la Salonul Auto de la Tokyo din 1989. Pentru a crea F-50-ul de serie, Ferrari și Pininfarina au apelat la tuneluri eoliene.

Forma de bază a lui Mythos a rămas intactă, deși cu un design mai curbat, cu lumini proiectoare adăpostite sub capacele farurilor, prize de aer adânc în capotă, un compartiment mic pentru pasageri și o aripă spate masivă care să aducă aminte de predecesor – F40. Enormele jante din aliaj de magneziu de 18 inci şi cu prinderi centrale, furnizate de Speedline, a adus aspectul Campagnolo din anii 1980 într-un nou deceniu.

Corpul bine conturat a fost creat din fibră de carbon și a fost înfășurat peste un monococ din același material. Nişte suporturi solide ţin strâns un motor V12 de 4.7 litri derivat din curse. Unitatea în sine a fost strâns legată de cea care alimenta monopostul Ferrari 641 de Formula 1, pilotat de Alain Prost, cea care a văzut cinci steaguri cu carouri în timpul sezonului din 1990.

Propulsorul V12 de 65 de grade a fost plasat chiar înainte osiei spate. O admisie din polimer armat cu fibră de carbon îl aproviziona cu aer, în timp ce combustibilul este păstrat într-un rezervor marca Sekur, de tipul celor folosite pe aeronave, pentru a menține greutatea la un minim absolut. O transmisie manuală longitudinală cu șase trepte se ocupă de transportarea puterii spre roţile din spate printr-un diferențial cu alunecare limitată. De răcire se ocupă un oil-water intercooler poziţionat între sistemul de lubrifiere al transmisiei și motor.

Dedesubt, F50 utilizează o suspensie față/spate cu braţe cu lungimi inegale de tip “rose-jointed”. Compania Bilstein a fost însărcinată să creeze nişte amortizoare adaptive controlate electronic pentru a face ceea ce a fost, în esență, o mașină de Formula 1 cu ștergătoare de parbriz și încă un scaun de pasager. Servodirecția neasistată a asigurat că F50 se va ridica la înălțimea predecesorilor săi. La urma urmei, F50 nu a fost niciodată conceput pentru a aduna kilometraj în timpul deplasărilor pe continente. Iar frânele gigantice marca Brembo dau asigurări că un F50 se va opri rapid după ce a atins viteza maximă de 325 km/h.

Ferrari nu a făcut niciun efort pentru a decora interiorul maşinii. Planşa de bord îi este aproape neîmpodobită şi constă dintr-un panou din fibră de carbon cu trei deflectoare centrale. Fibra de carbon expusă vizibil practic peste tot unde cade privirea, alături de nişte mecanisme de acţionare manuală a geamurilor, a servit pentru a reaminti ocupanților că F50 a fost un exercițiu de reducere a greutății. Fără încărcătură, mașina înclină cântarul la puțin peste 1.360 kg, o realizare remarcabilă având în vedere puterea de “sub capotă”, ampatamentul său relativ lung de 2.580 mm și faptul că structura mașinii a fost rigidizată semnificativ, deoarece Ferrari a ales ca F50 să fie un automobil tip Targa – deci cu un acoperiş detașabil deasupra habitaclului.

Pus la încercare, F50 a fost cu patru secunde mai rapid pe circuitul de la Fiorino decât F40. Chiar și președintele de atunci al Ferrari, Luca di Montezemolo, a fost lăudat. El a declarat pentru Motor Trend într-un review din 1995 că F50 va fi “prima și ultima mașină de Formula 1 cu două locuri!”

Această mașină, cu numărul șasiului 103114, a fost finalizată de către uzina Ferrari în 1995 şi este al doilea F50 construit vreodată. Terminat în Rosso Corsa over Nero, cu inserții contrastante textile de culoare roşie pe scaune, la finalizare a fost importat în Germania, unde a fost expus la Salonul Auto de la Frankfurt în septembrie 1995. Ulterior, a fost vândut lui Michael Gabel, un cunoscut colecționar de Ferrari din Berlin.

În iulie 2016, F50 a primit certificarea Ferrari Classiche, confirmând că mașina a rămas un exemplar autentic şi cifrele îi sunt originale. În acel an, de asemenea, F50 a beneficiat de un service semnificativ, evidențiat de un rezervor de combustibil nou și de o protecție interioară pentru el. Lucrarea a fost finalizată de Maranello Motors în Koln, Germania, la un cost de aproape 30.000 de euro.

Ferrari-ul a rămas în Germania până în martie 2017, când a fost importat în Statele Unite. JK Technologies din Baltimore, Maryland a federalizat mașina, făcând toate modificările necesare pentru a se conforma reglementărilor SUA la un cost de peste 100.000 de dolari!

Un exemplar uimitor, acest F50 are pe odometru doar 5.425 km parcurşi, alături de vopseaua originală din uzină și țesătura din material compozit. Acesta este oferit cu un soft-top de culoare neagră și un acoperiş în culoarea caroseriei. În plus, mașina este însoțită de Ferrari Classiche Red Book, manualele proprietarului cu cartea de întreținere originală, facturi de service selecte, documentație de import, kit de scule și albumul foto furnizat din fabrică care documentează construcția sa. În aprilie 2020, acest F50 a beneficiat de inspecție tehnică periodică de la dealerul autorizat Ferrari of New England.

Ferrari F50, lăudat ca ultimul supercar al mărcii cu transmisie manuală cu şase trepte, are foarte puțini colegi, deoarece combină inovaţii şi tehnologii de ultimă oră inspirate din Formula 1 cu o platformă de automobil stradal. Cum generaţia finală de supercaruri contemporane echipate cu transmisii manuale începe să câștige valoare pe piața maşinilor de colecţie, F50 se prezintă ca nu numai un excelent de condus automobil de producție limitată, dar, de asemenea, ca un model foarte important în istoria ilustră a mărcii italiene.

Modelul şi-ar putea găsi un nou proprietar în zilele 21-29 mai 2020, când casa RM Sotheby’s va organiza o licitaţie online. Suma de bani minimă care se aşteaptă a fi încasată este de peste 2.5 milioane de dolari!

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. De către cititori, like-urile şi share-urile articolelor SUNT SALUTATE!

GALERIE FOTO: