(foto) Soluţia simplă folosită de unii şoferi de microbuze din România pentru a scăpa de radarele poliţiei

Distribuie:
  • 7
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Şoferii de microbuze din Iaşi au pus la cale un sistem prin care pot scăpa de aparatele radar ale poliţiei, fără a încălca vreo lege, scrie Adevarul.

Reprezentanţii mai multor firme care efectuează curse interjudeţene în Iaşi au montate pe microbuze staţii de emisie-recepţie prin intermediul cărora şoferii se avertizează reciproc atunci când, pe drum, se întâlnesc cu maşinile poliţiei.

646x404q

„Nu e nimic ilegal în a ne avertiza unii pe ceilalţi unde sunt radarele poliţiştilor. Mai ales că, de multe ori, aceştia comit şi abuzuri atunci când ne amendează pe baza imaginilor de pe radar. Nu le folosim doar la asta, ci şi pentru a împărtăşi informaţii despre aglomeraţie sau starea drumurilor”, a declarat un şofer din Iaşi.

Pentru a demostra cât de eficientă este această metodă un reporter de la publicaţia română a circulat pe această rută şi a observat că şoferul depăşea adesea viteza legală atunci când era informat că pe drum nu sunt amplasate radare ale poliţiei.

q

Metoda „Colegu” a fost „brevetată” de şoferii de TIR-uri, dar între timp aceasta a fost împrumutată şi ceilalţi şoferi. Conducătorii auto îşi comunică între ei dacă în zona în care circulă sunt sau nu radare.

Preţul unei staţii porneşte de 300 de lei româneşti, iar aceste aparate sunt considerate legale doar dacă nu depăşesc 4 waţi putere.


Distribuie:
  • 7
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

You may also like...

2 Responses

  1. Vladislav spune:

    pizdets ce noutate :D