(foto/video) Cea mai vândută maşină din lume împlineşte 50 de ani de la naştere

Distribuie:
  • 10
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

În acest an modelul legendar al producătorului japonez Toyota – Corolla – marchează 50 de ani de la naştere.

În îndepărtatul 1966 de pe linia de producţie a ieşit primul automobil, iar în până în prezent au fost produse peste 44.000.000 de unităţi!

toyota-corolla-50-years_0

Ştii cum s-a început totul?

„Corolla”, cuvânt original din latină, se traduce în română prin corolă sau totalitatea petalelor unei flori. Iniţial şi logo-ul modelului era alcătuit din trei flori care stăteau deasupra literei „C”.

Tatsuo Hasegawa, inginerul principal al proiectului Corolla, a demonstrat timp de 50 de ani că ştie să privească în viitor. Acesta a calculat sau a prezis că anume în prezent lumii în trebuie un automobil compact şi modern, condimentat cu cele mai noi tehnologii.

FOTO: cosasdeautos.com.ar

FOTO: cosasdeautos.com.ar

Aşa a luat Corolla jackpot-ul şi a devenit un bestseller. În acelaşi timp modelul a deschis o nouă epocă pentru companie – maşinile pentru familii.

A trecut 31 de ani. În 1997 Corolla a obţinut titlul de cea mai vândută maşină în lume şi nu s-a gândit să cedeze această poziţie.

În anul 2007 automobilul a ajuns prin toate colţurile lumii în peste 30 de milioane de exemplare. Asta înseamnă că timp de 40 de ani, la fiecare 40 de secunde, cineva de undeva de pe această planetă îşi cumpăra o Corolla.

FOTO: toyota.com.np

FOTO: toyota.com.np

Modelul japonez a devenit şi un automobil multicultural. Chiar şi producţia acestuia este împărţită pe tot globul.

În prezent Corolla se produce în 16 „plantaţii” din ţări ca: Japonia, Australia, Malaysia, Brazilia, Pakistan, Turcia, Venezuela, SUA, China, Filipine, etc.

FOTO: autocarpro.in

FOTO: autocarpro.in

Iată cum au evoluat generaţiile

Prima Corolla (1966-1970) evident se deosebea cardinal de modelul pe care îl putem achiziţiona în prezent. Şi nu doar la exterior.

Varianta produsă în 1966 avea o tracţiune pe puntea din spate şi avea un motor amplasat longitudinal, o transmisie cu patru trepte şi o suspensie MacPherson.

O astfel de schemă s-a păstrat timp de 18 ani, după care tracţiunea s-a mutat pe puntea din faţă.

Timp de 31 de ani automobilul a fost produs în cinci tipuri de caroserii: un sedan standard, hatchback cu trei uşi, hatchback cu cinci uşi, break şi liftback.

toyota-corolla-50-years_1

Prima generaţie a cedat locul celei de-a doua (1970-1974) după patru ani de producţie. Modelul în caroserie E20 a debutat în anul 1970. Spre deosebire de predecesorul său maşina a devenit puţin mai mare.

Sub capotă se afla un motor de 1.2 litri care producea doar 55 de CP. Însă cel mai importantă schimbare a fost la capitolul cutiei de viteze. Corolla a primit atunci o transmisie automată cu două viteze Toyoglide.

După un an de la apariţia noii generaţii, Toyota a mai construit un motor de 1.6 litri cu 75 de CP. Atunci, special pentru piaţa din SUA, acestui agregat i-a fost mărită puterea până la 102 cai.

toyota-corolla-50-years_2

Ca şi în cazul primei generaţii, a doua a fost produsă timp de patru ani. În 1974 a venit noua generaţie în caroserie E30 (1974-1979).

Atunci clienţii putea opta pentru trei transmisii: două mecanice cu patru sau cinci trepte, alături de acea automată cu două rapoarte.

Cea mai de succes piaţă pentru a treia generaţie a fost cea din SUA pentru că în acea perioadă americanii de confruntau cu o criză a petrolului. De aceea modelul compact şi economic a fost ca un adevărat colac de salvare.

toyota-corolla-50-years_3

În anul 1979 a fost lansată a patra generaţie Corolla în caroserie E70 (1979-1983). Motorul maşinii a fost înlocuit cu o unitate de 1.8 litri, însă adevărul e că aceasta avea aceeaşi putere.

Peste trei ani, în calitate de dotări opţionale, a apărut o transmisie automată cu patru trepte şi o servodirecţie.

În anul 1980 a apărut un motor de tip OHV cu un volum de 1.6 litri şi care livra 90 de cai putere.

toyota-corolla-50-years_4

Iar în anul 1983 a venit a cincea generaţie (1983-1987) în caroserie E80, dotată cu o suspensie independentă pe puntea din faţă.

Clientul putea alege unul din cele două motoare: 1.3 litri (69 sau 75 de cai putere) sau 1.6 litri (90 cai putere). Pentru acest automobil transmisia manuală cu cinci rapoarte era una standard. În schimb, maşina era produsă cu tracţiune atât pe puntea din faţă, cât şi cu una integrală.

Deja peste un an Corolla putea fi cumpărată cu primul motor diesel disponibil, 1.8 litri cu 58 de CP.

toyota-corolla-50-years_5

A şasea generaţie E90 (1987-1991) a devenit complet cu tracţiune pe puntea din faţă. Anume acest automobil a plecat să cucerească Uniunea Sovietică la sfârşitul anilor 1980. Şi se poate afirma că i-a reuşit acest lucru.

Importantă a fost şi piaţa din Japonia pentru acest model.

toyota-corolla-50-years_6

A şaptea generaţie (1991-1995) a văzut lumina zilei în anul 1991, însă în Europa această maşină a venit abia peste un an. Niponii au făcut acest lucru intenţionat pentru ca să vândă maşini pe bătrânul continent produse la uzinele din Turcia şi Marea Britanie.

Aproximativ în aceeaşi perioadă Corolla a început să fie asamblată în SUA, Noua Zeelandă şi Africa de Sud.

Interesant că în Rusia erau oferite doar maşini cu motoare cu carburator, care avea un volum de 1.3 litri. Iar în Europa erau livrate automobile cu motoare diesel de 2.0 litri.

toyota-corolla-50-years_7

A urmat a opta generaţie (1995-2000) care a debutat în anul 1995. Şi după doi ani de vânzări Corolla a reuşit să ia marele premiu – a devenit Maşina Anului în Europa.

Automobilele destinate pentru piaţa europeană avea atât motoare pe benzină, cât şi diesel. La alegere erau prezentate agregate de 1.4 litri (86 sau 88 CP), 1.6 litri (110 CP) şi un diesel de doi litri cu 72 de cai putere.

Exista şi o versiune a maşinii cu tracţiune integrală însă aceasta era destinată pieţei asiatice. Aceasta era dotată cu un motor de 1.8 litri (110 CP) cu un injector.

toyota-corolla-50-years_8

În anul 2001 a venit timpul ca Toyota să lanseze a noua generaţie Corolla în caroserie E120 (2000-2006). Automobilul s-a schimbat foarte mult la exterior. Acesta a primit o capotă nouă, faruri triunghiulare şi montanţi A puţin înclinaţi.

Pe lângă versiunile obişnuite se producea şi una sportivă – T-Sport, care era echipată cu un motor de 1.8 litri ce producea tocmai 180 de cai putere. Un asemenea autoturism se vindea atât în Asia, cât şi în Europa sau SUA.

toyota-corolla-50-years_9

În 2006 la Helsinki a fost prezentată a 10-a generaţie Corolla (2006-2013). Un am mai târziu modelul a fost lipsit de caroseria hatchback, aceasta transformându-se mai degrabă într-un alt model popular – Auris.

Una dintre inovaţiile acestui automobil era motorul de 1.6 litri care era dotat cu un sistem de injecţie cu rata de control variabilă a supapelor Dual VVT-i. Acest agregat a fost dezvoltat de inginerii Toyota special pentru noua generaţie Corolla.

toyota-corolla-50-years_10

A 11-a generaţie Corolla (2013-prezent) a ajuns în saloanele auto din Japonia în anul 2012. Pe lângă versiunile maşinii cu motoare tradiţionale, au fost lansate şi unităţi de propulsie hibride.

Atât sedanul, cât şi break-ul (Axio şi Fielder numite în patrie) au primit un sistem hibrid cu un motor de 1.5 litri, analogic „inimii” instalate în Toyota Prius.

toyota-corolla-50-years_11

Cadou pentru fani la aniversarea proprie

Cu ocazia sărbătorii Toyota a decis să le facă fanilor săi un cadou. Şi anume să lanseze o ediţie limitată a sedanului Corolla Axio numită „50 Limited”.

În total vor fi produse 500 de automobile şi marea majoritate se vor vinde în Japonia.

Maşinile jubiliare vor primi faruri cu bi-LED-uri pentru luminile de drum, o grilă a radiatorului modificată, jante de 16 inci şi stopuri pe bază de LED-uri.

Cât priveşte partea tehnică, sedanurile Corolla Axio vor fi echipate cu unităţi de propulsie hibride care generează per total 101 CP.

La mulţi ani Toyota Corolla! Îţi dorim o evoluţie frumoasă!


Distribuie:
  • 10
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

You may also like...