(foto/video) GENEVA 2016: Chinezii de la TechRules şi-au adus propriul hipercar la expoziţie

Distribuie:
  • 4
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Compania chineză TechRules a prezentat la Salonul Auto de la Geneva prototipul unui hipercar „turboelectric” – TREV (Turbine-Recharging Electric Vehicle). Maşina ascunde sub capotă un motor cu 1.044 CP şi are două versiuni: cea pentru circuite AT96 (Aviation Turbine) şi cea omologată pentru drumuri GT96 (Gas Turbine).

Chinezii au implementat un sistem de alimentare special, bazat pe un „micro turbo generator”, care generează energie electrică pentru a fi alimentaţi acumulatorii cu o capacitate de 20 kWh. La rândul lor, bateriile „hrănesc” cu energie şase electromotoare, fiecare din ele cântărind câte 13 kilograme.

Patru dintre aceste motoarele electrice sunt integrate la fiecare roată.

Techrules-1

Microturbina de pe versiunea AT96 este capabilă să lucreze cu benzină, diesel sau chiar combustibil pentru avioane. În acelaşi timp, sistemul prezent pe modificaţia GT96 a fost adaptat pentru a lucra pe bază de gaz natural sau biogaz.

Acumulatorii pot fi încărcaţi şi de la o sursă externă de energie. În acest caz, timpul necesare pentru a face plinul este de circa 40 de minute.

Automobilul se poate deplasa exclusiv pe baza energiei electrice până la 150 de kilometri, iar odată ce rezervorul de combustibil este plin şi bateriile sunt încărcate complet, autonomia reprezintă 1.930 de kilometri.

Chinezii spun că au testat deja un prototip funcţional pe circuitul britanic Silverstone. Coupeul a accelerat până la 96 de km/h timp de 2.5 secunde, iar viteza maximă nu a depăşit 350 de km/h.

Techrules-2

TechRules este gata pentru a construi o ediţie limitată de astfel de maşini, care vor apărea în câţiva ani.

Citeşte şi: (foto/video) GENEVA 2016: Premieră mondială – Apollo Arrow şi Apollo N


Distribuie:
  • 4
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

You may also like...