(foto/video) GENEVA 2016: Premieră mondială – Apollo Arrow şi Apollo N

Distribuie:
  • 5
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Compania Apollo Automobil GmbH, o subdiviziune a producătorului german de supercaruri Gumpert, a prezentat un nou model din gama sa – Arrow (Săgeată). Coupeul cu 1.000 de CP a debutat la Salonul Auto de la Geneva.

Greutatea maşinii nu depăşeşte 1.300 de kilograme, cifră care se combină de minune cu motorul V8 twin-turbo de 4.0 litri, care oferă 1.000 de CP şi 1.000 Nm de cuplu. Propulsorul este cuplat la o transmisie secvenţială cu şapte rapoarte.

Supercarul atinge 100 de km/h timp de 2.9 secunde, iar până la 200 de km/h trebuie să treacă 8.8 secunde. Viteza maximă este de 360 km/h.

Arrow a mai fost dotat cu un diferenţial Torsen cu autoblocare pe osia spate, mecanisme de frânare de la compania AP Racing, jante de 20 şi 21 de inci „îmbrăcate” în pneuri Michelin Pilot Sport Cup 2. Mai este prezentă şi o suspensie care poate regla garda la sol, între 40 şi 120 de milimetri.

Reprezentanţii companiei Apolo au menţionat că maşina este omologată să circule pe străzi. În acelaşi timp, bolidul corespunde standardelor FIA şi poate fi transformat uşor într-o maşină de curse.

Totodată, compania germană a adus la Geneva şi coupeul Apollo N, poziţionat în calitate de urmaş a modelului Gumpert Apollo Enraged. Noutatea este propulsată de un motor V8 bi-turbo de 4.2 litri care dezvoltă 700 de CP şi 880 de Nm. Şi în acest caz, cutia de viteze este una secvenţială cu şapte rapoarte.

Modelul poate accelera până la 100 de km/h în 3.0 secunde, iar viteza maximă este de 360 km/h.


Distribuie:
  • 5
  •  
  •  
  •  
  •  
  •