in ,

(hartă) În atenţia şoferilor! Primăria Chişinău a anunţat sistări de trafic pe câteva străzi

Primăria Chişinău a anunţat în această săptămână mai multe sistări de trafic pe câteva străzi din capitală. Dacă unele au intrat deja în vigoare, altele urmează să intre peste câteva zile.


Aşadar, în perioada 22 august, ora 22:00, până pe data de 23 august, ora 06:00, va fi suspendat traficul rutier pe strada Albişoara, tronsonul cuprins între străzile Petru Rareş şi Alexandru Botezatu, în legătură cu executarea lucrărilor de reparaţie a traseului termic.

Redirecționarea rutelor municipale de microbuz nr. 171 şi 174, va avea loc după cum urmează:

  • Tur: str. Albişoara – str.Petru Rareş- str.Mitropolit G. Bănulescu Bodoni- str. Columna şi în continuare, pe traseul stabilit;
  • Retur: Pe traseul stabilit.
sistare trafic rutier Chisinau 1

În perioada 18 august 2020 – 5 octombrie 2020 va fi suspendat traficul rutier pe strada A. Vlahuță, tronsonul cuprins între str. O. Goga și Ia. Hâncu și pe tronsonul cuprins între str. Ia. Hâncu și A. Hîjdeu, în legătură cu executarea lucrărilor de reabilitare a rețelei de apeduct.

sistare trafic rutier Chisinau 4

În perioada 18 august 2020 – 18 septembrie 2020 va fi suspendat traficul rutier pe strada Milano, tronsonul cuprins între str. Golia și Bariera Sculeni, în legătură cu executarea lucrărilor de reabilitare a colectorului menajer.

sistare trafic rutier Chisinau 3

În perioada 17 august 2020 – 7 noiembrie 2020 va fi suspendat traficul rutier pe strada Sf. Petru, tronsonul cuprins între str. A. Hîjdeu și A. Iancu și pe strada A. Hîjdeu, tronsoanele cuprinse între str. Ismail și Sf. Petru și Tighina și Ismail, în legătură cu executarea lucrărilor de reabilitare a apeductului și montarea rețelelor de canalizare.

Conform proiectului, lucrările vor fi organizate prin metoda deschisă, pe etape, cu intervenții pe trotuar, gazon și partea carosabilă.

sistare trafic rutier Chisinau 2

Serviciile municipale de profil solicită înțelegere și scuze din partea cetățenilor pentru incomoditățile create. Conducătorii auto care traversează cartierele unde este anunțată suspendare de trafic rutier sunt îndemnaţi să respecte semnalizarea rutieră temporară sau să ocolească zona respectivă.