in ,

COOLCOOL LOLLOL AngryAngry LoveLove WTFWTF OMGOMG

Imaginea zilei! Maşina cu un număr mai fiţos decât ale celor din parcul MAI, văzută prin Chişinău

Pe una din străzile capitalei a fost observat un BMW X6 negru “sub acoperire”, o fotografie fiind postată pe canalul luchianiuc.com. Acesta poartă plăcuţe cu numere de înmatriculare cu caractere “MAI” şi, dacă ar fi de la distanţă privită, s-ar crede că face parte din parcul de automobile ale angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne de la Chişinău, însă nu este aşa.

SUV-ul este de fapt înmatriculat în Cehia şi poartă nişte plăcuţe de înmatriculare asemănătoare, doar că personalizate. Caracterul în plus, comparativ cu numărul celor găsite pe o plăcuţă moldovenească, îl face într-o oarecare măsură mai fiţos.

O remarcă aici: la momentul de faţă nu am putut afla dacă numărul MAI 9999 este ocupat pe (de) vreo maşină din Republica Moldova. În schimb ştim despre existenţa unor plăcuţe cu combinaţiile MAI 5555, MAI 7777 sau MAI 8888, de exemplu.

bmw numere mai
FOTO: https://t.me/luchianiuc_com

De notat că maşinile din parcul poliţiei din Republica Cehă nu poartă plăcuţe cu numere formate din vreo combinaţie specială de litere sau caractere, ci unele cu simboluri alese aleatoriu.

De asemenea, este de menţionat că în această ţară formatul standard al numerelor de pe o plăcuţă de înmatriculare este de trei caractere (care pot combina o cifră plus două litere, de exemplu), dar şi alte patru cifre.

PolicieSkodas
FOTO: transpressnz.blogspot.com

Însă pentru băștinașii cu maşini mai speciale şi mai mulţi bani în buzunare se oferă şi servicii de confecționare a unor plăcuţe cu numere personalizate, cum este şi cel de mai sus, care conţine cinci cifre în loc de patru.

Mai mult, există şi o mulţime de altfel de combinaţii interesante, care pot fi utilizate legal şi peste hotare. Iată câteva exemple: