Imagini spion: Primul SUV Rolls-Royce va fi făcut în stilul noului Phantom

Distribuie:
  • 17
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Primul SUV Rolls-Royce va fi făcut în stilul noului Phantom. Drept dovadă servesc un set de imagini realizate de fotografii Automedia pentru AutoBlog.MD cu un prototip al SUV-ului văzut la teste în nordul Europei.

Din acestea avem ocazia să vedem maşina îndeaproape şi putem afirma că cel puţin faţa îi va fi identică cu cea a noii generaţii Phantom, în particular vorbind de blocurile optice noi, forma capotei şi cea a grilei radiatorului.

Primul SUV din istoria Rolls-Royce va fi scos la vânzare în 2018, însă până atunci va face toate testele necesare în diferite regiuni ale lumii şi la diverse temperaturi. La baza modelului va sta o platformă confecţionată integral din aluminiu, una care va debuta peste câteva zile odată cu noul Phantom.

Evident maşina va dispune şi de un sistem de tracţiune integrală, însă cel mai interesant va fi să aflăm ce suspensie nouă va folosi.

https://youtu.be/UaZEotJgSlI

„SUV-ul celor Bentley, este clar, este numărul doi; produsele Rolls-Royce sunt cele mai bune din lume şi vor rămâne aşa odată cu apariţia noului nostru model. Aceasta va fi o maşină magnifică şi un Rolls-Royce autentic”, a spus şeful Rolls-Royce Torsten Muller-Otvos pentru AutoExpress.

Primul SUV Rolls-Royce cel mai probabil va păstra numele Cullinan, aşa cum a fost numit cel mai mare diamant din lume, găsit în Africa de Sud în anul 1905, dar care fost tăiat ulterior în mai multe bucăţi.

Amintim că Rolls-Royce a anunţat despre startul testelor publice cu model Project Cullinan la 1 decembrie 2016.

TOATE ARTICOLELE CU MAŞINI ÎN IMAGINI SPION


Distribuie:
  • 17
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...