in ,

AngryAngry LOLLOL OMGOMG COOLCOOL

În atenţia posesorilor de maşini cu numere străine! Iată care sunt termenii și condițiile pentru procurarea vinietei în RM

Întreprinderea de Stat “Administrația de Stat a Drumurilor” informează posesorii mijloacelor de transport neînmatriculate pe teritoriul Republicii Moldova despre achitarea obligatorie a taxei pentru folosirea drumurilor (vinieta), pe toată perioada aflării acestora în Republica Moldova!

drum moldova
FOTO: asd.md

Neachitarea vinietei se pedepsește cu amenzi prevăzute în Codul Contravențional al Republicii Moldova, Articolul 2873 “Încălcarea regulilor privind vinieta”.

Autoritățile competente privind aplicarea acestora sunt Inspectoratul Național de Securitate Publică, Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal!

amenzi vinieta moldova
O unitate convenţională în prezent este egală cu 50 lei

Vă aducem la cunoștință că autovehiculele înmatriculate în străinătate se pot afla pe teritoriul țării 180 de zile cumulativ în decursul a 12 luni consecutive.

Mijloacele de transport înmatriculate în străinătate, introduse pe teritoriul țării de către persoanele fizice cu domiciliul în orice stat străin și care dețin permis de conducere emis în țara în care au domiciliu, declarate prin acțiune, se pot afla pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen mai mare de 180 de zile cu achitarea taxei de 180 de euro pentru fiecare perioadă consecutivă de 180 de zile, inclusiv perioadele incomplete ce urmează după primele 180 de zile.

Vinieta poate fi procurată on-line accesând paginile web vinieta.gov.md sau evinieta.gov.md, la filialele, agențiile și terminalele de autoservire a B.C. “Moldova Agroindbank” S.A. sau la terminalele de plată (QIWI, Paymaster, MMPS și Paynet).

Confirmările de plată a vinietei se păstrează pe toată perioada aflării pe teritoriul Republicii Moldova!

În Anexa nr.2 găsiți taxele pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de către autovehiculele neînmatriculate în Republica Moldova (vinieta). Pentru orice alte întrebări puteţi contacta ASD la numărul de telefon (022) 22-11-14.

Loader Loading…
EAD Logo Taking too long?
Reload Reload document
| Open Open in new tab

Vezi şi: