in

Moda cu furtul de catalizatoare a ajuns şi la Moscova. Cine s-au dovedit a fi hoţii din cel mai recent caz

Moda cu furtul de catalizatoare a ajuns şi la Moscova. Acum câteva ore s-a anunţat despre reţinerea a doi astfel de răufăcători, care s-au angajat în furtul în masă al convertizoarelor catalitice de la maşini.

Cel mai interesant este însă, ceea ce nu am mai auzit anterior, este că drept “victime” erau maşini din parcurile companiilor de car sharing.

catalizatoare

Furtul în masă al pieselor a fost descoperit în timpul unei inspecții profilactice a mașinilor închiriate în parcul uneia dintre companiile de car sharing. Experții au găsit că unele mașini aveau tăiate şi eliminate convertizoarele catalitice, iar în loc de ele s-au sudat bucăţi de ţeavă obişnuită.

Amintim că aceste convertizoare catalitice, cunoscute mai simplu drept catalizatoare, conțin în ele metale prețioase – paladiu și rodiu. Primul costă acum la bursă 2.350 de dolari per uncie (28,349 grame). Al doilea semnificativ mai mult – peste 10.000 de dolari per uncie! Doar paladiul a crescut în preţ cu 300 de dolari în ultima perioadă de timp, în timp ce rodiul a adăugat în valoare aproximativ 8.000 de dolari într-un an! De aceea aceste piese sunt la mare căutare de către hoţi.

Unul dintre angajaţii companiei de car sharing a contactat poliția în acest sens, iar autorităţile au deschis un dosar penal pe motiv de infracțiune în temeiul aliniatului 2 al articolului 158 din Codul Penal al Federației Ruse (furt). În cadrul cercetărilor s-a descoperit că hoţii închiriau maşini şi le duceau într-o încăpere dintr-un sector al oraşului, acolo unde scoteau piesele preţioase.

În timpul unei operațiuni speciale, poliția i-a reținut pe suspecți în flagrant în timp ce extrăgeau convertizorul catalitic de la un alt automobil închiriat. Ambii hoţi s-au dovedit a fi originari din Moldova, unul lucrează în calitate de șofer de taxi şi tot el a fost cel care şi-a invitat prietenul său, un meşter în repararea sistemelor de evacuare a mașinilor, să participe în schemă.

În total cei doi prieteni au scos convertizoare catalitice de la peste 40 de automobile folosite pentru car sharing. Prejudiciul cauzat se ridică la opt milioane de ruble (practic 90.000 de euro), potrivit serviciului de presă al biroului de la Moscova al Ministerului de Interne.

La momentul de faţă cetăţenii ruşi sunt cercetaţi în stare de libertate şi au interdicţia de a părăsi oraşul.

Vezi şi: