in ,

O Dacia Duster nouă sau un BMW X5 second-hand? Ce ai alege de 15000 de euro

Nou-nouță sau la mâna a două? Este întrebarea pe care și-o pun tot mai mulți oameni atunci când vine momentul să își schimbe mașină.

Între Dacia Duster și BMW X5 nu există niciun fel de legătură directă, însă, cu ajustarea anumitor parametri, cele două automobile ajung să concureze una împotriva celeilalte. Și astfel se intră într-o dezbatere clasică dintre o mașină nou-nouță, dar mai slab echipată, și una la mâna a două, dar cu dotări mai superioare, notează 4tuning.ro.

bmw vs dacia

Ambele opțiuni prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje, alegerea finală a cumpărătorului ținând mai degrabă de rațiunea și, de ce nu, trăirile acestuia. Dar, până acolo, iată de ce ar trebui să te îndrepți către crossoverul companiei de la Mioveni, ce ai avea de câștigat dacă ai merge pe SUV-ul bavarezilor și cam ce ai pierde în fiecare dintre cele două cazuri.

Fără niciun fel de altă introducere ori prezentare, iată cum stă întreabă atunci când tot ce a mai rămas după ce ai trecut prin propriul filtru numeroase automobile sunt o Dacie Duster nou-nouță și un BMW X5 la mâna a două.

Avantajele incontestabile pe care o Dacie Duster nou-nouță le are în comparație cu un BMW X5 achiziționat la mâna a două:

  • Față de un BMW X5 la mâna a două, o Dacie Duster nou-nouță este, evident, nou-nouță. Din acest aspect rezultă extrem de multe avantaje, printre care și dispariția riscului unor defecte ascunse, respectiv disponibilitatea unei garanții;
  • Față de un BMW X5, indiferent la a câtă mână se află acesta, o Dacie Duster nou-nouță este mult mai ieftină de întreținut. Iar acum ne referim la absolut tot ce ține de întreținere: RCA, impozit auto, revizii, piese de schimb ş.a.m.d;
  • Față de un BMW X5, indiferent de generația adusă în discuție, o Dacie Duster este mai eficientă din punctul de vedere al consumului de carburant. Deloc surprinzător dacă ținem cont de diferența de greutate și motorizări dintre cele două.

Test Drive: Dacia Duster Techroad 1.3 TCe cu 150 de cai putere

(video) Test Drive: Noua Dacia Duster 1.5 dCi 4×4

Avantajele incontestabile pe care un BMW X5 achiziționat la mâna a doua le are în comparație cu o Dacie Duster nou-nouță:

  • Față de o Dacie Duster nou-nouță, un BMW X5, fie și el achiziționat la mâna a două, este un… BMW X5. Pe scurt, clientul se alege cu un automobil superior din punct de vedere tehnologic, ceea ce se traduce printr-un plus de siguranță;
  • Față de o Dacie Duster nou-nouță, un BMW X5 achiziționat la mâna a două oferă un confort, dotări și materiale la care crossoverul companiei de la Mioveni poate doar să viseze. Până la urmă, nu degeaba SUV-ul bavarez costă o avere când e nou;
  • Față de o Dacie Duster nou-nouță, un BMW X5, indiferent de generația adusă în discuție, dispune de motorizări mai potente și, totodată, mai performante, care își demonstrează cu vârf și îndesat utilitatea în cazul unor depășiri la limită.

Cu ce concluzie rămâi în urmă acestui versus? În cazul în care iei în calcul schimbarea autoturismului actual, trebuie să știi că există două soluții. Fie mergi pe o mașină nou-nouță, care îți va oferi o perioadă de liniște datorită garanției, fie “riști” cu un model second-hand, mult mai bine echipat.

Atenție, însă! În funcție de modelele luate în calcul, discuția ar trebui să vizeze și costurile ulterioare achiziției. Dacă luăm ca exemplu cazul de față, cu toate că au prețuri de vânzare oarecum similare, un BMW X5 la mâna a doua sau a treia va înghiți mult mai mulți bani decât o Dacie Duster nou-nouță.

Nu de alta, dar SUV-ul bavarez oferă motoare de cel puțin două ori mai mari, este mult mai complicat din punct de vedere tehnologic și, la urma urmei, este un automobil de lux care costa cândva o avere.

Presupunând că ai fi pus într-o astfel situație, tu ce ai alege? O Dacie Duster nou-nouță sau un BMW X5 achiziționat la mâna a doua? Lasă un comentariu sub postarea de pe Facebook!

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. De către cititori, like-urile şi share-urile articolelor SUNT SALUTATE!

Vezi şi:

(video) Test Drive: Cu noul BMW X5 în drum spre Geneva

(video) Test Drive: Noul BMW X5 G05! L-am încercat pe zăpadă și în off-road!