Preţul petrolului, cel mai mic din 2019. În Moldova carburanții parcă s-ar importa de pe altă planetă

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Petrolul a început săptămâna cu o nouă scădere semnificativă de preț, ajungând la nivelul de 61 de dolari americani per baril Brent, cel mai scăzut din acest an.

Pe piețele europene aceste scăderi ale prețului s-au resimțit și la prețurile la carburanți, lucru care nu se întâmplă și în Republica Moldova, acolo unde de aproape 3 luni plătim la fel de mult pentru benzină și motorină.

Astfel, ultima scumpire (în medie cu un leu) coordonată de către toți petroliștii din Republica Moldova a avut loc la 16 mai, atunci când prețul unui litru de benzină a ajuns la 19.5 lei, iar motorina s-a scumpit până la 17 lei.

FOTO: bbend.net

În același timp, barilul de petrol Brent, a ajuns astăzi, 5 august, să fie cotat la bursa de la Londra la un nivel de 61 de dolari. Astfel, petrolul este mai ieftin astăzi decât la 16 mai, când petroliștii moldoveni au scumpit ultima dată carburanții, cu peste 16%.

Iar aceste scăderi de preț s-au văzut în toate statele europene. În România, spre exemplu, astăzi un litru de motorină este mai ieftin decât la 16 mai cu 26 de bani românești, echivalentul a 1.1 lei moldovenești. Este însă de precizat că, spre exemplu, la 23 iunie, prețul a fost mai mic chiar cu 42 de bani românești, adică aproximativ 1.7 lei moldovenești.

În Republica Moldova, în toată această perioadă nu s-a produs nicio modificare de preț. Mai mult chiar, carburanții în Moldova ar fi trebuit să se ieftinească nu doar datorită scăderii prețului la petrol, ci și pentru că leul moldovenesc s-a apreciat cu peste 3% de la 16 mai și până astăzi în raportul cu dolarul american.

Este de menționat că la precedenta ajustare a prețurilor carburanților, la 13 martie 2019, barilul de petrol costa 68 de dolari americani. Astfel, la cotația de 68 de dolari, un litru de benzină costa la Chișinău aproximativ 18.35 lei, iar un litru de motorină 16.75 lei.

Astăzi, când petrolul este 61 de dolari, cu 7 dolari mai ieftin sau 9%, benzina costă la Chișinău 19,5 lei, iar motorina 17 lei, scrie jurnalistul Alexandru Cozer într-un articol pentru Cotidianul.

Vezi şi: Ţările din regiune cu cei mai ieftini sau scumpi caburanţi! Pe ce loc se clasează Republica Moldova


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...