in , , ,

AngryAngry

(video) Atenţie la biciclişti! Iată în ce situaţie periculoasă s-a pomenit unul şi cum a reacţionat faţă de un şofer

Până când în Chişinău se va dezvolta şi construi o infrastructură dedicată bicicliștilor, dorim noi sau nu dorim, va trebuie să împărţim carosabilul sau trotuarele cu ei, indiferent dacă suntem şoferi sau pietoni, de la caz la caz.

Deşi se numără printre astfel de participanţi la trafic şi unii care nu respectă întocmai regulile de care trebuie să se conducă, noi ca şoferi trebuie să fim mai înțelegători. Oricum putem şi vom ajunge mai repede decât ei la destinaţii, iar pentru că sunt mai fragili în trafic, acest lucru ar trebui automat să ne facă să fim mai atenţi, asta pentru a nu ne aduna neplăceri pe cap.

Iată un incident care s-a întâmplat în acest weekend în sensul giratoriu de la intersecţia străzii Alecu Russo şi bd. Mircea cel Bătrân. Analizând imaginile surprinse de o cameră de bord, putem vedea cum un biciclist care aborda sensul giratoriu, fiind pe o traiectorie la maxim posibil de extremitatea carosabilului, a fost uşor lovit de conducătorul unui automobil.

Acesta din urmă, deşi l-a văzut la sigur că se apropie, nu i-a cedat trecerea şi până la urmă a fost incert în decizie: să se oprească sau să accelereze pentru a trece înaintea lui. Într-un final a avut loc un contact minor în urma căruia biciclistul s-ar fi putut prăbuşi cu totul pe carosabil. Acesta din urmă s-a enervat la culme de cele întâmplate şi chiar a dat dovadă de comportament agresiv prin câteva amenințări verbale şi gestuale, după ce i-a închis automobilistului forţat oglinda.

VIDEO: facebook.com/Игорь Кутковецкий

De notat că în Republica Moldova, la momentul actual, conducătorii de autovehicule şi bicicliştii au aceleaşi drepturi în trafic şi obligaţiuni în trafic, conform regulilor de circulaţie rutieră, însă este de notat că ultimilor nu li se permite folosirea carosabilului unui drum dacă acesta conţine pe aceeaşi direcţie de deplasare o pistă dedicată lor.

Iată ce spune articolul 109 din Regulamentul Circulaţiei Rutiere:

  1. Conducătorii de biciclete, ciclomotoare, motocultoare cu remorcă, vehicule cu tracţiune animală, călăreţii trebuie să circule pe drumul public numai într-un singur rând, menținând în timpul deplasării, în raport cu marginea din dreapta a carosabilului, un interval nu mai mare de 1 m, fiind îmbrăcaţi în vestă de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizantă.
  2. În afara intersecţiilor, în cazul în care pista pentru biciclişti se intersectează cu drumul public şi această intersectare este nedirijată, conducătorii de biciclete şi ciclomotoare trebuie să cedeze trecerea vehiculelor care circulă pe drum.
  3. Bicicletele trebuie să fie utilate cu catadioptri în faţă de culoare albă (sau far), pe lateral portocalie, în spate roşie.
  4. Conducătorilor de biciclete şi ciclomotoare li se interzice:
    • să circule pe carosabilul drumului, în cazul în care în direcţia de deplasare există o pistă pentru biciclişti;
    • să circule neţinând cel puţin cu o mână ghidonul, precum şi cu picioarele neamplasate pe pedale;
    • să se ţină cu mîna de un vehicul în mers;
    • să transporte persoane, cu excepţia unui copil de până la 7 ani, pe suportul special montat în faţă;
    • să transporte încărcături care, prin volumul, lungimea sau masa lor, stânjenesc conducerea bicicletei (ciclomotorului) sau periclitează circulaţia altor participanţi la trafic;
    • să circule pe trotuare, pe aleile din parcuri şi prin grădinile publice (cu excepţia copiilor care se deplasează pe biciclete sub supravegherea celor adulţi);
    • să execute manevra de virare la stânga sau de întoarcere pe drumurile care au mai mult de o bandă pe sens;
    • să conducă bicicleta sau ciclomotorul fiind în stare de ebrietate;
    • să conducă vehiculul dacă ghidonul, frâna sau claxonul sunt defectate;
    • remorcarea bicicletelor (ciclomotoarelor), precum şi remorcarea cu acestea, cu excepţia tractării unei remorci compatibile acestor vehicule.

Pe drumurile publice, de care fac uz şi autovehicule, sunt în drept să circule biciclişti cu vârstă minimă de 14 ani. Acestea trebuie să fie previzibili în mişcări, indicând manevrele dorite din timp prin întinderea orizontală a braţelor dacă vor să vireze la stânga sau la dreapta respectiv.

Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi imagini foto/video prin secţiunea Contact, pe pagina noastră de Facebook sau la adresa [email protected], iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!