in , ,

(video) Cum se “întreţine” drumul Chişinău-Hînceşti-Cimişlia în 2020! Iată de ce şoferii trebuie să fie atenţi

Deşi are abia câţiva ani de când a fost înnoit capital, drumul Chişinău-Hînceşti deja se repară! Ori cum altfel se poate explica prezenţa de smoală şi pietriş pe un carosabil relativ proaspăt?

Este vorba despre o porţiune de drum de trei kilometri din raionul Hînceşti, una care care cuprinde inclusiv o parte din serpentinele ce sunt în preajma intrării în oraşul Hînceşti. Câţiva cititori AutoBlog.MD ne-au arătat cum se circulă în zonă şi iată ce ne-a spus unul dintre ei, un posesor de Skoda Superb de culoare albă.

“Bună. Pentru cei care planifică să meargă spre Hînceşti sau sudul ţării, pe centura Hînceştiului, spre Cimişlia, să fie atenți pentru că pot rămâne cu parbrizul sau alte detalii ale mașinii stricate sau în cel mai bun caz ca şi mine – cu partea de jos murdară de smoală… Asta deoarece deștepții care repară drumul au presărat pietriș pe drum care sare în stânga și în dreapta. Şi spre Drochia drumul se face la fel”.

De cealaltă parte, autorităţile nu îndeamnă altceva decât de urmărit site-ul Administraţiei de Stat a Drumurilor, acolo unde se anunţă startul lucrărilor pe anumite drumuri şi astfel se pot planifica călătorii din timp.

De exemplu, la 20 august curent, într-un comunicat de presă s-a menţionat că între Î.S. “Administrația de Stat a Drumurilor” și câţiva antreprenori au fost încheiate contracte de antrepriză privind lucrările de aplicare a tratamentului bituminos pe drumurile:

  1. G91 Ungheni – Bărboieni – Nemțeni – M1, km 4,3-32,1, raionul Ungheni;
  2. R3 Chişinău – Hînceşti – Cimişlia – Basarabeasca – frontiera cu Ucraina, km 29-32, raionul Hîncești;
  3. R12 R8 – Donduşeni – Drochia – Pelinia – M5, km 37-49, raionul Drochia;
  4. R32 M3 – Vulcăneşti – Cahul – Taraclia, km 31-66, raionul Cahul, Taraclia;
  5. R34.1 Cahul – frontiera cu România, km 0-5;
  6. G83 R21 – Hîrjauca – Sanatoriul “Codru” – Leordoaia, km 0-11.2, raionul Călărași.

Se menţionează că pe drumurile sus menționate există riscul prezenței agregatelor nefixate, un proces specific lucrărilor date. Pe sectoarele în lucru voi fi instituite restricții de circulație și șantierele vor fi echipate cu indicatoare rutiere temporare specifice acestor lucrări.

Totodată se atenționează șoferii care circulă pe aceste drumuri că trebuie să respecte limitele de viteză de până la 30 km/oră și distanța minimă de 70 de metri, conform semnelor de circulație provizorii până la finalizarea lucrărilor!

Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi imagini foto/video prin secţiunea Contact, pe pagina noastră de Facebook sau la adresa [email protected], iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!

Vezi şi: