(video) Doar 14 maşini au ajuns la finiş! Verstappen a câştigat în Germania, alături de Vettel şi Kvyat pe podium

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Max Verstappen a câștigat Marele Premiu de Formula 1 al Germaniei după ce a intrat la boxe de numai puţin de cinci ori şi din cauza situaţiilor care au dus la apariţia de câteva ori a maşinii de siguranţă. Pilotul de la Red Bull Racing-Honda a obținut cea de-a doua victorie din acest sezon.

Menţiune: Pentru că videoclipurile din articol sunt protejate de drepturi de autor, acestea pot fi vizualizate doar pe Youtube şi nu direct de pe blog. Însă un click merită pentru a vedea cele mai tari momente ale cursei!

Olandezul s-a calificat la Hockenheim pe locul al doilea, dar a ratat startul, la fel ca în Austria, în cealaltă cursă câștigată în 2019. Ploaia a fost eroul principal în etapa germană, iar piloții au oscilat între pneurile intermediare și cele pentru uscat într-un mod foarte activ pe toată durata cursei.

Din cauza circuitului îmbibat cu apa, ambii piloți Mercedes au greșit, iar constructorul din Stuttgart nu a reușit să puncteze în weekend-ul în care a marcat 125 de ani de când participă în sporturile cu motor. În total, pe lângă Bottas, alţi cinci piloţi au părăsit cursa din cauza unor accidente şi defecţiuni.

Verstappen l-a învins în Germania pe Sebastian Vettel, de la Ferrari, care a reușit cea mai importantă recuperare din istorie după un weekend cu ghinion – a plecat ultimul de pe locul 20 şi într-un final s-a clasat al doilea! De cealaltă parte, rusul Daniil Kvyat, pilot Toro Rosso-Honda, a urcat pe podium pentru a treia oara în carieră, devenind şi tată de fiică cu doar câteva ore înaintea cursei.

În clasamentul general, Hamilton a rămas cu 223 de puncte, 39 în plus față de Valterri Bottas. Următoarea etapă, Marele Premiu al Ungariei, se va desfășura în weekend-ul care vine.

GALERIE FOTO:


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...