(video) Două Hyundai i30 N sunt pregătite de startul maratonului de la Nurburgring

Distribuie:
  • 3
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Hyundai a arătat cele două exemplare pre-serie ale modelului fierbinte i30N, maşini care vor participa la cursa de 24 de ore de la Nurburgring. Acestea au fost pregătite în conformitate cu cerinţele categoriei SP3T.

Cele două hatchback-uri de curse au sub capotă câte un propulsor turbo de 2.0 litri volum a cărui putere încă nu a fost dezvăluită, cuplat la o cutie mecanică cu şase trepte. Aceeaşi combinaţie va fi folosită şi de maşinile de serie i30 N.

Potrivit regulilor categoriei SP3T, maşinile participante trebuie să aibă motoare turbo cu volume cuprinse între 1.6 şi 2.0 litri. Hyundai ţine să menţioneze că a respectat acest principiu şi în afară de câteva setări speciale pentru cursă, automobilele au rămas într-o echipare maximă şi apropiată de cea care va fi oferită pe produsul de serie.

Printre setările sau dotările speciale specificate anterior se numără: o cuşcă de protecţie, un scaun sport cu formă monococă, mecanisme de frânare performante şi un set suplimentar de componente aerodinamice.

Amintim că testele lui i30 N şi dezvoltarea şasiului pentru acesta au avut loc la centrul Hyundai de lângă Nurburgring. Se crede că propulsorul său produce 260 de cai putere, iar în viitor va apărea o versiune cu transmisie robotizată şi tracţiune integrală.

Premiera noului Hyundai i30 N va avea loc în toamna acestui an la Salonul Auto de la Frankfurt.


Distribuie:
  • 3
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...