(video) Ferrari a dominat la MP al Ungariei. Primii au ajuns la finiş Sebastian Vettel şi Kimi Raikkonen

Distribuie:
  • 7
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Sebastian Vettel a câştigat Marele Premiu al Ungariei după o cursă pe care a controlat-o de la început până la final. Colegul său de la Ferrari, Kimi Raikkonen, a încheiat cursa al doilea şi a devenit pilotul cu cele mai multe clasări pe podiumul maghiar: 8 la număr.

Podiumul a fost completat de un alt finlandez, Valtteri Bottas, căruia colegul de la Mercedes, Lewis Hamilton, i-a cedat locul 3 în ultimul tur.

Primele probleme au apărut imediat după start, în virajul cu numărul 2, atunci când Max Verstappen a intrat în colegul său, Daniel Ricciardo, iar de aici a rezultat abandonul australianului și intervenția mașinii de siguranță.

Vettel a plecat din pole-position, însă la scurt timp după start a anunțat că are probleme cu direcția monopostului. A fost o situație care s-a prelungit până la finalul întrecerii, însă cu noroc maşina a rezistat.

https://youtu.be/Qz_41zY6lKQ

Grand Prix-ul Ungariei a fost şi prima cursă din sezon în care echipa McLaren Honda în sfârşit a punctat cu ambele monoposturi. Fernando Alonso a fost al 6-lea, iar Stoffel Vandoorne al 10-lea.

Vettel a câştigat a patra cursă a anului, la al 50-lea Grand Prix pentru Ferrari. Germanul s-a distanţat la 14 puncte în fruntea clasamentului general. Are 202 puncte, faţă de 188 Lewis Hamilton.

Următoarea etapă din Formula 1 va avea loc în Belgia, la Spa Francorschamps, tocmai pe 27 august după o mică vacanţă.

Sursă: Digisport


Distribuie:
  • 7
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...