(video) Frankfurt 2017: Chinezii de la Chery au arătat un crossover care va cuceri Europa

Distribuie:
  • 12
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Renumitul constructor chinez de automobile, Chery, a arătat la Salonul Auto de la Frankfurt o maşină care va fi vândută pe piaţa europeană. Chery Exeed TX este deocamdată într-o versiune pre-serie, dar arată noul design al maşinilor brandului.

Aflăm că acest crossover este construit pe baza unei noi platforme, care va fi aplicată şi pe mai multe maşini, parte a unei noi linii de SUV-uri. Modelul Exeed TX a fost construit în colaborare cu mai multe companii ca: Dana şi BorgWarner (care s-au ocupat de sistemul de tracţiune integrală), renumita Getrad (cutie de viteze), Valeo (asistenţi electronici) şi Bosch (sistem infotainment, setări ale motorului şi alte sisteme auxiliare).

Varianta de serie a lui Exeed TX va putea fi cumpărată în trei versiuni: hybrid, plug-in hybrid şi electrică. Primul model va fi produs cel plug-in hybrid şi acesta va fi compus dintr-un benzinar de 1.5 litri cu 150 de CP, alături de un electromotor cu 116 CP. Cutia de viteze va fi una robotizată cu şapte trepte.

Crossoverul va putea accelera de la 0-100 de km/h în doar şase secunde, iar viteza maximă va fi limitată la 200 de km/h. Consumul de combustibil anunţat, în regim european NEDC, va fi de doar 1.8 litri la 100 de km parcurşi.

Printre dotările acestui automobil cu aspiraţii premium, construit pentru europeni, se numără: blocuri optice şi stopuri full LED, sistem multimedia cu ecran tactil de 10 inci, sistem de recunoaştere vocală, acces la internet, acoperiş panoramic, lumină ambientală, scaune încălzite, etc.

Chery promite că varianta de serie a lui Exeed TX va fi prezentată în anul 2018. Aşteptăm mai multe detalii pentru că pare a fi o maşină destul de interesantă.

GALERIE FOTO:


Distribuie:
  • 12
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...