in , , ,

AngryAngry COOLCOOL LOLLOL OMGOMG

(video) Ghinion pentru o femeie din oraşul Soroca. Pentru a 20-a oară o maşină îi ajunge în casă!

O femeie din oraşul Soroca nu îşi poate duce liniştit traiul, de frică să nu-i ajungă un alt automobil în casă, cu fiecare zi ce trece. Acum câteva ore, în seara zilei de 22 august, s-a întâmplat ca pentru a 20-a oară o maşină să părăsească carosabilul şi să-i intre pe (peste) proprietate, în acest caz autovehiculul oprindu-se în locuinţa vecinilor.

“Aceasta este a 20-a mașină, chiar şi un tractor a fost”, a spus pentru publicaţia regională Ziarul Nostru proprietara casei cu acoperiş avariat, o pensionară, care la momentul incidentului se afla înăuntru.

Contactat de AutoBlog.MD, ofiţerul de presă al IP Soroca Svetlana Colesnic-Talpă, ne-a comunicat că poliţia a fost alertată despre cele întâmplate în seara zilei de ieri, la ora 18:30.

Ajunşi la faţa locului unde s-a solicitat intervenția, angajații Serviciului Supraveghere Tehnică și Accidente Rutiere al IP Soroca au stabilit că vinovat de cele întâmplate s-ar face conducătorul unui Renault Symbol în vârstă de 42 de ani, originar din municipiul Soroca. Acesta purta discuţii la telefonul mobil când, la un moment dat, a pierdut controlul volanului.

Şoferul avea asupra sa un permis de conducere valabil, iar prezenţa alcoolului în aerul expirat nu a fost depistată. Alte circumstanțe ale producerii incidentului se stabilesc.