(video) Jaguar a prezentat un retro car electric impresionant şi conceptul cu autopilot Future-Type

Distribuie:
  • 5
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Începând cu ziua de mâine şi până la 10 septembrie, la Londra, se va desfăşura expoziţia Tech Fest, pentru care alianţa Jaguar Land Rover a pregătit un concept cu autopilot numit Future-Type, dar şi o versiune electrică a modelului legendar E-Type!

Înainte de aceasta britanicii au decis să ni le prezinte nouă, împreună cu planurile sale de electrificare a tuturor modelelor de maşini începând cu anul 2020!

Din aceste două maşini cele mai mult ne-a impresionat varianta electrică a roadsterului E-Type. Maşina a fost construită de subdiviziunea Jaguar Classic pe baza unui model din anul 1968 pe care acelaşi Enzo Ferrari l-a numit cândva cel mai frumos automobil din lume.

Odată ce a primit o nouă inimă, acest E-Type Zero parcă s-a născut din nou! Sub capotă se află un propulsor electric care produce 299 de CP şi un set de acumulatori cu o capacitate de 40 kWh. Acceleraţia de la 0-100 de km/h o poate face în 5.5 secunde, autonomia este de 270 de kilometri, iar acumulatorii se reîncarcă în 6-7 ore.

Maşina mai dispune de un habitaclu revizuit cu panou de bord digital şi sistem multimedia cu ecran tactil, iar blocurile optice şi stopurile sunt pe bază de LED-uri.

Directorul Jaguar Classic Tim Hannig a menţionat că acest propulsor poate fi adaptat pentru a fi instalat pe orice Jaguar clasic cu motor din familia XK. Aceste unităţi cu şase cilindri în linie se pot găsi pe modelele E-Type, XK120, Mk2 sau XJ6, produse în perioada anilor 1949-1992.

Cei care deţin un E-Type şi vor să îl transforme într-o astfel de maşină o pot face la comandă!

A doua maşină este un concept numit Future-Type, prin care producătorul doreşte să arate cum vede maşinile din anul 2040. Automobilul are o schemă a locurilor pentru pasageri 2+1, este dedicat călătoriilor zilnice în mediul urba şi mai are un volan detaşabil inteligent, dotat cu inteligenţă artificială şi sistem de comenzi vocale.

Potrivit designerilor, cu acest volan numit Sayer se va putea „chema” maşina care va fi utilizată în servicii de car sharing şi reieşind din ordinea de zi sau ocupaţiile proprietarului volanul va conecta în automobil muzica preferată, va putea comanda o masă în restaurant sau mâncare, etc.

De asemenea, şoferul va putea alege să se deplaseze în regim complet autonom sau să controleze automobilul individual.

Planurile Jaguar Land Rover par destul de simple. Începând din anul 2020 toate modelele din gamă vor avea câte o variantă electrică, plug-in hybrid şi aşa-zise „mild hybrid”. Diferenţa dintre ultimele două este că sistemul „mild hybrid”, care va conţine un electromotor, care înlocuieşte demarorul şi generatorul, doar va fi un suport pentru motorul cu ardere internă.

Respectiv, maşini exclusiv cu motoare pe benzină sau motorină ar putea să nu mai existe.

În context, amintim că Jaguar va prezenta primul său crossover electric de serie numit I-Pace deja peste câteva zile, la Salonul Auto de la Frankfurt.

Vezi şi: Imagini spion: Iată cum va arăta interiorul noului Jaguar I-Pace

GALERIE FOTO:


Distribuie:
  • 5
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...