in , ,

(video) Jaguar pregăteşte cea mai performantă maşină din istoria sa – XE SV Project 8

Constructorul britanic de automobile, Jaguar, pregăteşte o variantă extremă a modelului cu patru uşi XE pe care o numeşte XE SV Project 8.

Asupra sedanului lucrează specialiştii de la subdiviziunea SVO. Aceştia îi vor monta un propulsor cu 600 de CP şi îl vor prezenta public la Festivalul de Viteză de la Goodwood din acest an (30 iunie).

Reieşind din singurele imagini foto şi video care ne-au fost puse la dispoziţie, automobilul sport va avea o aerodinamică foarte optimizată, o gardă la sol mică şi un ecartament mai lat.

Din informaţii oficiale se cunoaşte deja că sub capotă va fi instalat un propulsor V8 de 5.0 litri, modificat pentru ca să producă tocmai 600 de CP. Oricare altă informaţie de ordin tehnic şi dinamic este ţinută în secret.

Jaguar numeşte noutatea drept “cea mai puternică maşină din istoria mărcii” şi este orientată spre “entuziaştii autp şi colecţionari”. De asemenea, se mai menţionează că preţul maşinii sport va fi motivat de performanţa sporită şi exclusivitatea modelului.

Noul Jaguar XE SV Project 8 va fi construit într-un număr limitat la 300 de exemplare, care vor fi disponibile clienţilor din orice colţ al planetei.

Amintim că în prezent cea mai puternică maşină Jaguar este varianta SVR a coupeului F-Type.

Iti place articolul?