in ,

(video) Jeep Wrangler Rubicon 392 Concept, cu motor V8 de 6.4 litri, se prezintă înaintea noului Ford Bronco

Noua generaţie a modelului legendar Ford Bronco se prezintă în această pentru noi noapte peste ocean, iar cei de la Jeep, care văd deja un concurent serios în acest model pentru Wrangler, anunţă despre pregătirea unei versiuni extreme care să mai fure din atenţia celor care se vor orienta cumva să-şi cumpere un Bronco.

Entuziaștii Jeep au cerut în ultimii ani introducerea sub capota lui Wrangler a unui motor V8 și noul Jeep Wrangler Rubicon 392 Concept este un indiciu că visul lor va deveni realitate în curând.

Ultima dată când un model al mărcii americane a fost oferit cu motor V8 s-a întâmplat în 1981, atunci când Jeep CJ a primit un agregat de 5.0 litri care producea 127 CP şi 298 Nm de cuplu.

Acum, marca Jeep a introdus noul său Wrangler Rubicon 392 Concept, alimentat de un V8 de 6.4 litri, care oferă 456 de cai putere și 610 Nm de cuplu. Constructorul declară că o astfel de maşină poate face sprintul 0-97 km/h în mai puțin de cinci secunde! De asemenea, modelul a primit osii Dana 44, o cutie de transfer full-time cu două viteze, blocări electrice a diferențialelor pe ambele punţi, noi roţi cu anvelope de 37 inci și un Jeep Performance Parts two-inch lift kit de la Mopar combinat cu îmbunătățiri ale suspensiei şi o transmisie mai robustă cu opt rapoarte.

Pentru a potrivi noul motor şi cutia de viteze ranforsată, Jeep Wrangler Rubicon 392 Concept dispune de suporturi de motor modernizate și un şasiu cadru modificat. Upgrade-urile la capitolul suspensie includ noi amortizoare de şoc monotub din aluminiu, marca Fox, pentru amortizare îmbunătățită și disiparea căldurii. Iar un eșapament în două moduri modifică sunetul produs prin simpla apăsare a unui buton.

Jeep Wrangler Rubicon 392 Concept se mândrește cu o capacitate și mai mare în off-road datorită punţilor Dana 44 de a treia generaţie, unei cutii de transfer Selec-Track, unor diferenţiale Tru-Lok blocabile electric și unor anvelope de 37 de inci care acoperă noi jante personalizate de 17 inci. Noua combinaţie de anvelope şi jante le ţin împreună sub sarcini laterale extreme, fapt care le permite utilizarea şi cu o presiune redusă.

Lift kitul Jeep Performance Parts în combinaţie cu noile roţi (alături de troliu, bare de protecţie din oţel şi alte elemente de protecţie a dedesubtului) îmbunătăţesc articulaţia maşinii şi contribuie la niveluri fără precedent de capacitate în off-road. Astfel, maşina cu gardă la sol de 336.55 mm poate trece uşor prin vaduri de apă de 863.6 mm, în timp ce unghiurile de atac, rampă şi degajare constituie 51.6 grade, 29.5 grade şi 40.1 grade respectiv.

Din punct de vedere stilistic, acest concept este vopsit în culoarea Granite Crystal, iar pentru contrast, o serie de elemente sunt finisate într-o nuanţă bronză. În acelaşi timp, maşina de teren a mai primit o nouă capotă, jumătăţi de uşi și acoperişul Sky One cu panouri laterale detașabile. În habitaclu, conceptul dispune de o tapiţerie în culoare Red Rock, cu cusături contrastante aurii, împreună cu un volan de performanță.

Când va debuta noul Jeep Wrangler Rubicon 392 Concept sub forma unei maşini de serie nu s-a menţionat.

Iti place articolul?