(video) Lotus va prezenta primul hipercar electric britanic la mijlocul verii

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Compania Lotus anunţă data debutului primului hipercar electric britanic. Noutatea, cunoscută sub numele de Type 130, va fi prezentată în ziua de 16 iulie la un eveniment special din centrul Londrei. Livrările primelor mașini către cumpărători vor începe deja din 2020.

Noul Lotus Type 130 va fi primul model de serie al mărcii britanice, prezentat după o pauză de peste zece ani. În plus, acesta va fi cel mai dinamic automobil stradal marca Lotus.

Numele l-a primit în onoarea unor mașini istorice emblematice, gen prima mașină cu o caroserie monococă compozită Type 14 Elite din 1957 și prima maşină cu un cadru din profil din aluminiu extrudat Type 111 (Elise), dar şi pentru că reprezintă numărul total de „Types-uri” introduse de Lotus în toată istoria sa de 71 de ani.

Conform informațiilor preliminare, unitatea de propulsie electrică îi va genera în jurul a 1.000 de CP, iar autonomia ar trebui să-i fie de minim 400 de km. Agregatele au fost dezvoltate împreună cu specialiştii de la Williams Advanced Engineering.

Automobilul va mai avea nişte panouri transparente ale caroseriei, prin care se va putea vedea „umplutura” tehnică, un complex de aerodinamică activă şi nişte camere retractabile în locul oglinzilor laterale, în stilul lui McLaren Speedtail.

Lotus Type 130 va exista în doar 130 de exemplare şi toate vor fi asamblate manual la facilitatea din Hethel, Norfolk, acolo unde din 1966 se află sediul central al companiei. Fiind anunţat mai devreme la Salonul Auto de la Shanghai prin denumire şi prima imagine de mai jos, acum reprezentanţii săi anunţă că câteva sute de potențiali proprietari şi-au exprimat interesul în a o cumpăra.


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...